x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Nu mă interesează,nu sunt biograful,psihologul lui Băsescu

Antonescu: Nu mă interesează,nu sunt biograful,psihologul lui Băsescu

17 Mai 2009   •   00:00

Crin Antonescu, a declarat că nu este interesat de scenariile privind retragerea lui Traian Băsescu din cursa pentru prezidenţiale şi rezervele PDL, menţionând că nu le comentează şi nici nu se întreabă de ce, pe motiv că nu e psihiatrul preşedintelui.



"Lucrurile pe care le consider semnificative şi pentru mine, şi pentru cei care ne urmăresc, sunt cele despre care am vorbit (soluţii pentru criza economică-n.r.), pe acestea nu le consider semnificative. Nu mă interesează şi nu le comentez", a susţinut Crin Antonescu.

El a explicat că nu i se pare semnificativ, în situaţia României de azi, cine candidează din partea unui partid sau altul şi în niciun caz el nu are ce să discute despre Emil Boc.
"E semnificativ ce face şi ce nu face Emil Boc în calitate de premier, acum în vremuri de criză, şi e semnificativ, că România este împinsă printr-o politică iresponsabilă către un haos şi o situaţie dezastruoasă din punct de vedere economic pentru mulţi ani de zile după aceste alegeri", a spus liderul PNL.

Întrebat dacă nu ar fi surprins sau nu s-ar întreba care sunt motivele care ar sta la baza retragerii candidaturii la Preşedinţie de către Traian Băsescu, Crin Antonescu a menţionat că nu se întreabă pentru că nu este nici biograful, nici psihiatrul actualului preşedinte al României.
"Nu mă întreb pentru că nu sunt biograful, psihologul, psihiatrul lui Traian Băsescu, nu sunt colegul de partid al lui Traian Băsescu. Pe mine chiar mă interesează viitorul României din punct de vedere politic, mă interesează ce pot face eu şi PNL pentru asta", a conchis Antonescu.

Traian Băsescu va lua o decizie privind candidatura sa la prezidenţiale abia în septembrie, în funcţie de efectele crizei economice, iar Emil Boc este pregătit drept candidat de rezervă al PDL, le-ar fi spus marţi preşedintele ambasadorilor UE, se arată într-un raport intern al Ambasadei Austriei, citat de Realitatea TV.

Premierul Emil Boc a evitat, duminică, la Timişoara, să facă precizări legate de informaţiile privind posibilitatea ca el să fie candidat de rezervă al PDL pentru prezidenţiale, spunând că preocupările partidului sunt legate de criză, şi nu de acest fel de "insinuări".
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic