x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică APADOR-CH: CCR să clarifice sintagma 'condamnări penale' din Legea 90/2001

APADOR-CH: CCR să clarifice sintagma 'condamnări penale' din Legea 90/2001

27 Ian 2017   •   14:06
APADOR-CH: CCR să clarifice sintagma 'condamnări penale' din Legea 90/2001
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

APADOR-CH a depus vineri la Curtea Constituţională a României o opinie juridică prin care solicită să se clarifice prevederile legii care îi împiedică pe politicienii condamnaţi să ocupe funcţii de demnitate publică în Guvern, considerând că argumentele folosite de Avocatul Poporului sunt neîntemeiate. 

Potrivit unui comunicat al APADOR-CH, transmis vineri AGERPRES, Asociaţia a depus la Curtea Constituţională un amicus curiae (prieteni ai instanţei - n.r.) în sprijinul demersului de clarificare a prevederilor Legii 90/2001, lege care îi împiedică pe politicienii condamnaţi să ocupe funcţii de demnitate publică în Guvern. 

"Asociaţia consideră că sunt neîntemeiate argumentele folosite de Avocatul Poporului, pentru a motiva excepţia de neconstituţionalitate ridicată la CCR pe această temă, dar în acelaşi timp apreciază că sintagma "condamnări penale" din cuprinsul legii amintite ridică probleme de constituţionalitate, întrucât este prea vagă şi lasă loc la interpretări arbitrare", se arată în comunicat. 

APADOR-CH apreciază că, prin ambiguitatea sa, sintagma "condamnări penale" din amintita lege încalcă articolul 1 alineatul 5, articolul 23 alineatul 11 şi articolul 53 alineatul 2 din Constituţie (ce vizează respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi restrângerea unor drepturi). 

"Ca modalitate practică de remediere a viciului de constituţionalitate prezentat, asociaţia consideră că este suficient ca în decizia Curţii să se menţioneze că respectiva sintagmă este constituţională în măsura în care ea se referă la 'condamnări definitive pentru care nu a intervenit reabilitarea sau, după caz, nu a încetat executarea măsurilor de siguranţă'", mai precizează APADOR-CH. 

Asociaţia explică faptul că organizaţiile neguvernamentale nu au calitate de intervenient în acest contencios constituţional, în care CCR a fost sesizată de Avocatul Poporului, însă prin amicus curiae este permis celor care au o expertiză într-un anumit domeniu să ajute instanţa, ca "prieteni ai instanţei", prin furnizarea, cu rol consultativ, de informaţii/ observaţii relevante pentru soluţionarea unei cauze importante. AGERPRES

×