x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ARD şi-a lansat candidaţii la parlamentare. Vasile Blaga: "La muncă şi hai să repornim România împreună"

ARD şi-a lansat candidaţii la parlamentare. Vasile Blaga: "La muncă şi hai să repornim România împreună"

05 Noi 2012   •   18:54
ARD şi-a lansat candidaţii la parlamentare. Vasile Blaga: "La muncă şi hai să repornim România împreună"
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR/AGERPRES

Alianţa România Dreaptă şi-a lansat luni cei 452 de candidaţi pentru alegerile din 9 decembrie. Toţi liderii ARD - Vasile Blaga, Mihai-Răzvan Ungureanu, Aurelian Pavelescu şi Mihail Neamţu - s-au adunat la Opera Română, să-i prezinte pe cei peste 400 de candidaţi într-un cadru festiv.

Purtătorul de cuvânt al ARD, Traian Ungureanu, moderatorul evenimentului de lansare a candidaţilor, i-a invitat pe rând pe scenă pe cei patru, prezentându-l pe Vasile Blaga drept "liderul hotărârii", pe Mihai-Răzvan Ungureanu ca "liderul deschiderii", pe Mihail Neamţu ca "liderul elanului" şi pe Aurelian Pavelescu - "liderul tradiţiei".

Vasile Blaga i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la manifestare să înceapă munca de campanie adresându-le o serie de întrebări: "Vreţi să ne depărtăm tot mai mult de Europa? Vreţi o Românie blocată în continuare? Vreţi ca minciuna să rămână minciună de stat ?". La răspunsul negativ al sălii, Blaga a completat: "Atunci, la muncă şi hai să repornim împreună România! Doamne ajută!".

În ceea ce priveşte scorul electoral, cei trei co-preşedinţi ai ARD, Vasile Blaga (PDL), Aurelian Pavelescu (PNŢCD) şi Mihai-Răzvan Ungureanu (PFC) au afirmat în mai multe rânduri că alianţa de centru-dreapta şi-a fixat ca ţintă obţinerea unui procent de 30% din voturile care vor fi exprimate la scrutinul din 9 decembrie.

Cine sunt candidaţii ARD

Liderii ARD vor candida în colegii din afara Capitalei. Vasile Blaga va candida într-un colegiu din Timiş, Mihai Răzvan Ungureanu într-un colegiu din Arad, iar Aurelian Pavelescu într-un colegiu din Vâlcea.

Din punct de vedere numeric, pe listele ARD la parlamentare se regăsesc 394 de candidaţi proveniţi de la PDL, 26 de la PNŢCD şi 32 de la Forţa Civică. Evaluarea candidaţilor ARD s-a făcut de către o Comisie de etică, iar cei trei copreşedinţi ai Alianţei au luat decizia politică.

Pe listele ARD se mai regăsesc Anca Boagiu, Gabriel Berca, Traian Igaş, Claudia Boghicevici, Elena Udrea, Radu F.Alexandru, Gheorghe Ialomiţeanu, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Alexandru Nazare, Cezar Preda, Stelian Fuia, Daniel Buda, Petru Călian, Bogdan Cantaragiu, Mircea Toader, Sulfina Barbu, Mihaela Şandru, Mihai Stănişoară, Gheorghe Flutur, Cristian Boureanu, Vasile Gherasim, Theodor Paleologu.

De asemenea, din partea PDL pe listele ARD se regăsesc Teodor Baconschi, Gheorghe Seculici, Adrian Papahagi, Alin Tişe, Mircia Muntean, Gheorghe Udrişte, Cristina Trăilă, Nicolae Ivăşchescu, Marian Zlotea.

Între reprezentanţii Forţa Civică, pe listele ARD se regăsesc Adrian Iuraşcu, Alexandru Ciocâlteu, Teodor Mărieş, Iulian Crăciun, iar din partea PNŢCD Mihail Neamţu, Ştefan Vlaston şi Sandra Marilyn Andreea Budiş (Sanda Pralong).

Cel mai vârstnic candidat ARD este născut în 1938, este profesor universitar doctor şi candidează pentru un mandat de senator, în Ialomiţa, la propunerea PNŢCD, iar cel mai tânăr candidat este născut în 1986, este economist şi candidează pentru un mandat de deputat, la propunerea PDL.

Ca profesii, pe listele ARD se regăsesc peste 150 de ingineri, 80 de economişti, 60 de jurişti şi avocaţi, 50 de profesori şi 20 de medici, un notar, un scriitor, un politolog, un sociolog şi un biochimist, un specialist în administraţie publică, un matematician, un arhitect, un inginer diplomat, un antropolog, doi jurnalişti, un pensionar, un muncitor, un teolog, un rezervist, un conducător auto, un geolog, un maistru, un broker de asigurări, un frigotehnist, precum şi patru manageri şi un director de vânzări.

Pe scenă, la finalul lansării, s-au aflat şi candidaţi ARD, printre ei numărându-se Anca Boagiu, Radu F. Alexandru, Nicolae Ivăşchescu, Alex ştefănescu, ştefan Vlaston, Sulfina Barbu, Iulian Crăciun.

Cu toţii au încheiat manifestarea împreunându-şi mâinile în semnul inimii - semnul electoral al Alianţei România Dreaptă, în aplauzele celor prezenţi în sală.

În privinţa programului de guvernare al ARD, preşedintele PDL, Vasile Blaga a declarat săptămâna trecută că pune accent pe apărarea actualelor locuri de muncă şi crearea de condiţii care să conducă la apariţia altora noi, având ca pilon central reducerea cotei unice de la 16% la 12%. Vasile Blaga a adăugat că un alt punct important din programul de guvernare al ARD îl reprezintă "creşterea salariului minim de la 740 de lei la 850 de lei în primul an".

Adriean Videanu este şef de campanie, iar purtător de cuvânt a fost ales europarlamentarul Traian Ungureanu. Sloganul ARD la aceste alegeri este "Reporneşte inima României".

×