x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Luptă pentru generația nouă de baroni locali

Luptă pentru generația nouă de baroni locali

de Marius Gîrlașiu    |    10 Iun 2015   •   22:59
Luptă pentru generația nouă de baroni locali

Bătălia pentru fiefurile marilor baroni locali a început cu un an înainte de alegerile locale din 2016. Tradiţia se va rupe în multe dintre feudele unde până mai ieri au domnit nume glorioase, după intervenţia procurorilor DNA.

Anchetele DNA şi ANI au com-promis nume uriaşe de baronil locali care au stăpânit judeţele şi aşezările patriei din cele mai vechi timpuri. Unii dintre ei, cu decenii întregi de domnie, au ajuns după gratii sau în arest la domiciliu în urma problemelor cu legea şi au lăsat în urma lor un vid de putere. În teritoriu a început deja lupta pentru stabilirea moştenitorilor unor nume celebre ca Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Mircea Cosma, Gheorghe Nichita sau Marian Van-ghelie. La Constanţa, bătălia este una acerbă. Radu Mazăre l-a desemnat urmaş pe Decebal Făgădău, preşedintele orga-nizaţiei municipale a PSD. Făgădău este cel care a preluat interimatul la primărie după arestarea preventivă a lui Radu Mazăre. Liberalii vor şi ei puterea la malul mării, după 15 ani de domnie a fostului primar. Deşi se vehiculase numele Ramonei Mănescu, luna tre-cută şi-a anunţat can- didatura Robert Boroianu, un om de afaceri local. Dinastia PSD are probleme şi în Prahova. Aflat sub control judiciar, Mircea Cosma, fostul preşedinte al CJ şi primarul demisionar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pot fi înlocuiţi de liberali. „Se va face un sondaj de opinie între fostul primar Andrei Volosevici şi doctorul Bogdan Oprea”, au dezvăluit surse din PNL Prahova. Pentru CJ şi-au anunţat intenţia deputatul George Ionescu, Adi Dobre şi Adrian Semcu.

De la Vanghelie la Rizea
La Iaşi, liberalii vor scaunul lui Gheorghe Nichita după 12 ani de stăpânire PSD. Problemele amoroase ale primarului suspendat şi arestat la domiciliu le-au dat spe-ranţe liberalilor. Fostul rector al Universităţii din Iaşi, senatorul Dumitru Oprea, ar putea candida la funcţia de primar din partea PNL. Oprea a mai candidat şi în trecut la primărie, însă fără succes. În Capitală, urzeala tronurilor se joacă în sectorul 5, după arestarea lui Marian Vanghelie, cel care a condus primăria timp de 12 ani. Exclus oricum din PSD, Vanghelie ar putea fi înlocuit de Cristian Rizea, şeful organizaţiei PSD Sector 5. Rizea se va bate pentru primărie cu liberalul Dan Croitoru, cel care a devenit interimar după suspendarea lui Vanghelie.

De la minister la județ
Pe Valea Jiului, pese¬diştii vor să-i detroneze pe liberali la Consiliul Judeţean. Deocamdată, liberalul Dorin Gligor este interimar după suspen¬darea fostului preşedinte, Mircea Moloţ. La Deva şi-a anunţat deja candidatura fostul primar şi actual deputat PSD, Mircia Muntean. Nici la Braşov cărţile nu sunt încă făcute. Aflat în arest la domiciliu, fostul preşedinte CJ, liberalul Aristotel Căncescu, a fost suspendat. Pentru postul lui, PSD l-ar susţine pe fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă.


În 2016, preşedinţii de consilii judeţene vor fi din nou aleşi în mod indirect, prin votul consilierilor judeţeni. Astfel că se va reveni la practica dinainte de 2008, când votul pentru şeful de judeţ era negociat până în ultima clipă, inclusiv prin cum-părarea susţinerii unor consilieri de la adver¬sarii politici. Astfel că nu este exclus ca unele calcule să fie răsturnate în mod spectaculos.

Procurorii anticorupţie au făcut ravagii printre primarii şi preşedinţii CJ aleşi în vara anului 2012. În numai 15 judeţe au fost deschise dosare penale pe numele primarului din reşedinţa de judeţ sau a preşedintelui Consiliului Judeţean, în unele cazuri ambii fiind săltaţi de către mascaţi. Dacă acum patru ani poziţiile ce confereau acces la statutul de „baron local” erau râvnite chiar şi de parlamentarii cu multe mandate, acum teama de DNA ar putea să creeze probleme partidelor în a găsi candidaţi cu notorietate dispuşi să înfrunte ochii cercetători ai procurorilor.
 

×