x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu a plecat la Bruxelles. Prima declaraţie a preşedintelui despre scorul obţinut de PMP la europarlamentare

Băsescu a plecat la Bruxelles. Prima declaraţie a preşedintelui despre scorul obţinut de PMP la europarlamentare

27 Mai 2014   •   13:29
Băsescu a plecat la Bruxelles. Prima declaraţie a preşedintelui despre scorul obţinut de PMP la europarlamentare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, pe Aeroportul Henri Coandă, înainte de plecarea la Bruxelles, că discuţiile care vor avea loc în timpul dineului de lucru al şefilor de stat sau de Guvern din statele membre ale Uniunii Europene, se vor axa pe trei teme.

Declaraţiile lui Traian Băsescu:


- Voi participa la un Consiliu European informal

- Subiectele pe ordinea de zi sunt:

1. Analiza situatiei din Ucraina

2. Planificarea legislativă pentru perioada 2014 - 2019. Punctul nostru de vedere va fi ca legislatia trebuie sa se axeze pe solutii pentru cresterea locurilor de munca, cresterea investitiilor si cresterea economica

3. Analiza rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European. Aceste rezultate arata ca PPE a castigat alegerile fara a avea majoritatea absoluta. Este previzibil ca in procesul de formare a noilor institutii acest lucru sa cantareasca foarte mult in desemnarea presedintelui Comisiei Europene

-  Azi incepe un proces de reflectie cu privire la demsemnarea presedintelui Comisiei Europene. Este un proces care va dura pana spre ssfarsitul lunii iunie

- Prima sansa o are un reprezentantul PPE

- in acest interval procesul de pregatire a desemnarii presedintelui Comisiei Europene trebuie gestionat si in relatia cu Parlamentul

Despre scorul obţinut de PMP la alegerile europarlamentare:

- A fost un scor bun pentru un partid care s-a înregistrat pe 29 ianuarie 2014. N-a fost un scor entuziasmant.


×