x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu a semnat numirea lui Diaconescu la Externe

Băsescu a semnat numirea lui Diaconescu la Externe

24 Ian 2012   •   10:33
Băsescu a semnat numirea lui Diaconescu la Externe

UPDATE 15:52 - Presedintele Traian Basescu a semnat, in aceasta dupa-amiaza, decretul pentru revocarea din functia de ministru al Afacerilor Externe a lui Teodor Baconschi si pe cel de numire in locul lui a lui Cristian Diaconescu. "Ceremonia de depunere a juramantului de investitura in functia de ministru al Afacerilor Externe de catre domnul Cristian Diaconescu va avea loc in cursul zilei de marti, 24 ianuarie a.c., ora 19:00, dupa publicarea decretelor in Monitorul Oficial al Romaniei', informeaza Administratia Prezidentiala.

Premierul Emil Boc l-a propus pe senatorul UNPR Cristian Diaconescu pentru a prelua postul de ministru al Afacerilor Externe, in locul lui Teodor Baconschi.

Diaconescu a mai ocupat aceasta functie in primul Cabinet Emil Boc, format dupa alegerile generale din 2008. El a detinut functia de ministru al Afacerilor Externe in Guvernul PDL - PSD pana la data de 1 octombrie 2009, cand ministrii social-democrati au demisionat din Executiv.

Vicepresedintele PDL Sever Voinescu a declarat, in cursul acestei zile, ca sunt "sanse mari" ca liderul UNPR Cristian Diaconescu sa fie propus pentru functia de ministru de Externe. "Sunt sanse mari ca domnul Diaconescu sa fie noul ministru de Externe", a spus Voinescu, care a precizat ca nominalizarea noului ministru de Externe va fi facuta "foarte curand, cel mai probabil marti".

Premierul Emil Boc a anuntat ca va trimite in cursul acestei zile presedintelui Traian Basescu o propunere pentru postul de ministru al Afacerilor Externe, dar nu a precizat care va fi persoana nominalizata. Surse politice au declarat, aseara, pentru Mediafax, ca senatorul UNPR Cristian Diaconescu este propunrea PDL pentru sefia MAE.

De altfel, in Parlament, inca de la anuntul facut de premier privind revocarea lui Teodor Baconschi, multi parlamentari PDL vorbeau despre posibila inlocuire a acestuia cu Cristian Diaconescu.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a fost revocat din functie, ieri, de catre premierul Emil Boc, in cadrul discursului sustinut de primul-ministru in sedinta extraordinara a Parlamentului.

"Regret derapajele si stangaciile verbale ale unor colegi referitoare la protestatari. Am luat decizia revocarii ministrului de Externe, Teodor Baconschi", a declarat premierul Emil Boc.

Teodor Baconschi a comparat protestatarii, intr-o postare pe blogul sau, cu o "mahala violenta si inepta". (V.M.)

×