x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Accesul României la Schengen, "oarecum suspendat"

Băsescu: Accesul României la Schengen, "oarecum suspendat"

12 Sep 2012   •   10:57
Băsescu: Accesul României la Schengen, "oarecum suspendat"

Presedintele Traian Basescu a declarat astazi, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta dupa intalnirea cu presedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, ca unul dintre subiectele care au fost discutate este aderarea Romaniei la spatiul Schengen. Basescu a afirmat ca accesul la Schengen "este pentru moment suspendat din cauza evolutiilor interne din Romania".

"Doamna presedinte este un vechi prieten al Romaniei, de pe vremea cand era comisar european si ne sprijinea in procesul de pregatire pentru aderare. Astazi, ne este un partener nu numai tara dansei, dar si domnia sa, in Consiliul European si in toate structurile UE. Am facut un schimb de puncte de vedere, de informatii, legat de abordarile pe acre le avem in interiorul UE si NATO. Un subiect discutat a fost cel legat de sprijinul pe care Lituania l-a dat constant Romaniei in ceea ce priveste accesul in Schengen, acces care pentru moment este oarecum suspendat din cauza evolutiilor interne din Romania, urmand ca in perioada urmatoare sa vedem care este drumul de urmat pentru scurtarea perioadei pana cand Romania va deveni membra a spatiului Schengen", a spus presedintele Basescu, la Palatul Cotroceni.

La randul sau, presedintele Lituaniei a spus ca instabilitatea interna a Romaniei poate periclita accesul la spatiul Schengen.

"Lituania sprijina initiativele si nevoile cu care se confrunta azi Romania, in special in ceea ce priveste dosarul Schengen si negocierile pe care le pregatim in interiorul UE, privind cadrul financiar-bugetar. Tara dvs. se afla astazi sub o analiza atenta si multe interese internationale se concentreaza pe tara dvs. Stiti probabil si dvs, aceste lucruri pot periclita dezvoltarea, gandindu-ne mai ales la deschiderea granitelor zonei Schengen, unde statul de drept, securitatea si independenta sistemului juridic din tara dvs. sunt o obligatie pentru orice imbunatatire a negocierilor in dosarul Schengen", a spus Dalia Grybauskaite.

Presedintele roman a precizat ca pe agenda de discutii s-a mai aflat si situatia din Afganistan, dar si problema romilor.

"Am discutat despre Afganistan si problema romilor pe care noi o consideram una care trebuie sa iasa din spatiul bilateral, fiind o problema europeana si trebuie tratata la nivel european", a conchis seful statului.

×