x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, despre lipsa Opoziţiei de la consultări: "Se izolează şi este păcat"

Băsescu, despre lipsa Opoziţiei de la consultări: "Se izolează şi este păcat"

02 Noi 2010   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că partidele de Opoziţie se izolează prin neparticiparea la consultările cu şeful statului, adăugând că el va continua să le invite la discuţii pe teme importante, cu atât mai mult cu cât doreşte ca aceste consultări să fie mai dese.

"Prin neparticipare se izolează şi este păcat. Sunt partide mari şi pot contribui cu soluţi", a spus Băsescu.

Şeful statului a anunţat, printre altele, că va retrimite în Parlament legile votate greşit la Camera Deputaţilor, că negocierile pentru un nou acord vor începe în ianuarie şi că Ordonanţa 50 nu este retroactivă.

"Voi retrimite azi în Parlament legile, pentru reexeaminare şi pentru punere în concordanţă cu angajamentele internaţionale ale României", a spus Traian Băsescu, referindu-se la legile privind scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, votate greşit de parlamentarii Puterii.

Un alt anunţ făcut de şeful statului se referă la negocierile cu instituţiile externe privind un nou acord. Traian Băsescu susţine că acestea vor începe în ianuarie 2011 şi că acordul ar urma să intre în vigoare în continuarea celui care se termină în aprilie.

"Nimeni nu mai poate marşa pe ideea populismului"

Primul subiect dezbătut la consultări s-a referit însă la concluziile celui mai recent consiliu european. Traian Băsescu a declarat că le-a prezentat liderilor politici cele mai importante şase măsuri luate la acest consiliu. Printre acestea se numără: introducerea unor reguli stricte pentru respectarea criteriului datoriei publice şi a criteriului deficitului bugetar, găsirea unei game mai largi şi mai stricte de sancţiuni în caz de nerespectare a regulilor pactului de stabilitate şi creştere, asigurarea conformităţii cadrelor bugetare naţionale cu normele şi standardele ficale ale UE şi instituirea unui mecansim separat de supraveghere a dezechilibrelor macroeconomice din fiecare ţară membră a UE.

Referitor la acest subiect, şeful statului a ţinut să precizeze că speră ca presa să înţeleagă mai bine raportul decât Opoziţia.

"Nimeni nu mai poate marşa pe ideea populismului ieftin, pentru că nu mai e acceptat în interiorul UE. România a intrat nepregătită în criză ca urmare a populismelor din 2007 şi 2008", a spus Băsescu.



×
Subiecte în articol: politic