Dupa o zi de tacere, Traian Basescu a rabufnit ieri impotriva premierului Tariceanu acuzand decizia acestuia de a renunta la anticipate si motivul invocat.
"Sigur, ne-am agatat de momentul emotional al inundatiilor, justificand sacrificarea sanselor unei guvernari extrem de puternice care sa-si atinga obiectivele. Este si asta o viziune de om politic si nu poate fi refuzata. Este o alternativa. Cred ca anul viitor, anticipatele vor fi inutile, ca obiectiv. Nu se vor mai putea justifica. Anul aceste erau justificate pentru o guvernare fara compromisuri", a spus Basescu studentilor de la "Dimitrie Cantemir". El l-a persiflat pe premier adaugand ca este posibil ca, in viitor, sa justificam "si cu prima ploaie" sacrificarea anticipatelor. Basescu a respins si ipoteza ca UE ar fi cerut renuntarea la anticipate: "Tara este stabila si ar fi ramas stabila, in acceptiunea europeana, si daca se declansa procedura alegerilor anticipate. Am fost un sustinator al anticipatelor si inca le consider necesare. Nu vom putea sa negociem la nesfarsit cu PSD legile, pentru ca exact in aceasta zona este nevoie de interventie eficienta", a mai spus el. A aratat insa ca respecta decizia lui Tariceanu si a asigurat ca nu se pune problema unei "instabilitati politice". 2006. Seful statului a opinat ca momentul pentru anticipate ar fi fost in acest an, cand Alianta ar fi putut obtine 45-46% si ar fi putut "guverna fara compromisuri". Cu toate acestea, el crede ca anticipate s-ar putea face si in 2006, dupa raportul CE din aprilie, dar poate "da in scris" ca Alianta nu va mai fi la 50% in sondaje. ANTI-PSD. Rigorile functiei prezidentiale nu l-au impiedicat pe Traian Basescu sa se pronunte ferm impotriva unei aliante dintre PNL si PD cu PSD sau PRM. "Cat timp voi fi om politic care va avea responsabilitati, niciodata nu voi accepta o alianta cu PRM sau cu PSD, pana cand PSD nu se curata. Poporul asta a dat un vot in speranta ca va veni cineva sa curete administratia, sa curete comunitatea de afaceri de oamenii corupti. Un guvern de uniune nationala inchide subiectul, iar eu nu voi fi de acord sa fie inchis in timpul mandatului meu. Sa se inchida dupa mine. De aceea ma si deranjeaza, chiar daca nu strig, orice fel de colaborare cu PSD", a declarat Basescu.Citește pe Antena3.ro