Traian Băsescu a declarat, la Radio România Actualităţi, că, din câte ştie, mai sunt două dosare de înalţi demnitari reţinute la Parlament, fapt care, potrivit şefului statului, îi determină pe oficialii Comisiei Europene să suspecteze că în România politicul este încă implicat în Justiţie.
Băsescu a spus că a încercat să atenţioneze clasa politică asupra riscurilor asumate în cazul nerespectării obligaţiilor faţă de UE în legătură cu cele patru Coduri, cu lupta împotriva corupţiei, cu neimplicarea politicului în justiţie.
"Nu văd de ce ne este atât de greu să facem lucruri care ţin de noi. Trebuiesc făcute la timpul lor: Parlamentul să nu mai ţină dosare ale înalţilor demnitari", a spus Băsescu.
Întrebat dacă "mai sunt" astfel de dosare la Parlament, preşedintele a răspuns: "Mai sunt, din câte ştiu, două dosare, n-aş vrea să dau nume, dar mai sunt două dosare acolo, ceea ce îi face (pe oficialii CE, n.r) să ne suspecteze de implicarea politicului în Justiţie".
El a menţionat, de asemenea, că ar trebui adoptate repede Codurile juridice.
"Nu văd de ce, după ce noi ne-am asumat să avem Codurile până la 1 ianuarie 2009, de ce tergiversăm lucrurile. Ar trebui să mergem cu ele înainte, pentru că se lucrează de 10 ani la aceste coduri", a spus Băsescu.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro