Într-un interviu acordat postului public de televizune, preşedintele Traian Băsescu l-a atacat dur luni pe liderul PNL, Crin Antonescu, după decizia liberarlilor de a nu participa la consultările de marţi de la Cotroceni, deşi nu i-a menţionat numele. Băsescu a făcut referiri la Antonescu ca fiind "noul politician angajat de moguli". Afirmaţiile şefului statului au fost făcute în contextul discuţiilor despre "o majoritate politică responsabilă, care să respecte prorităţile reae ale României".
"Vă asigur că dacă în actuala coaliţie sau în actualul partid majoritar aflat la guvernare nu reuşesc să găsească un limbaj comun pentru a susţine guvernul şi procesele de reformă, din partea mea să se ducă mâine în opoziţie. Nu îi ţine nimeni. Pe mine mă interesează strict o majoritate, indiferent ce culoare politică are, care să fie responsabilă faţă de ţară, nu o majortitate care să spună «Am votat din greşeală», nu o majoritate care să nu se adune la voturile importante. O asemenea majoritate e toxică pentru ţară. Mă interesează o majoriotate care să pună ca prim obiectiv servirea interesului naţional al unei ţări care se află în criză economică", a spus Băsescu.
Întrebat dacă, în eventualitatea în care următoarea moţiune de cenzură va trece de Parlament, va nominaliza un premier de la PNL sau PSD, că "nici nu se uită" la această chestiune dar că următorul premier trebuie să îi dea garanţia că face ce trebuie pentru ca România să se consolideze macroeconomic. "E o chestiune de negociere. Spre exemplu, ce încredere să-mi inspire un şef de partid care astăzi declara că