x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Obiectivul nostru pe termen mediu este ca PMP să ajungă la 35% în 2020

Băsescu: Obiectivul nostru pe termen mediu este ca PMP să ajungă la 35% în 2020

17 Iul 2016   •   21:53
Băsescu: Obiectivul nostru pe termen mediu este ca PMP să ajungă la 35% în 2020
Sursa foto: Adrian Manolache

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, susţine că principalul obiectiv al formaţiunii rezultate din fuziunea PMP - Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) nu este de a accede la guvernare după alegerile parlamentare din toamna acestui an, ci de a obţine la scrutinul din 2020 30- 35% din voturile electoratului.

"Nu este obiectivul nostru (de a accede în guvern - n.r.). Obiectivul nostru pe termen mediu este ca acest partid să ajungă la 35% în 2020", a afirmat Băsescu duminică seara, la România TV.

În aceea ce priveşte alegerile parlamentare din toamna acestui an, PMP are ca obiectiv obţinerea a 15- 20% din voturi.

Traian Băsescu susţine că este foarte puţin probabil să se regăsească pe listele partidului la alegerile din toamnă. El admite că ar putea candida doar dacă o analiză politică va releva că prezenţa sa pe liste va aduce un plus de voturi formaţiunii politice pe care o conduce. www.agerpres.ro

×