x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Becali, de pe holurile Parlamentului: Macovei este o "diavoliţă" care induce UE în eroare, iar Băsescu este un "pârâcios şi cerşetor"

Becali, de pe holurile Parlamentului: Macovei este o "diavoliţă" care induce UE în eroare, iar Băsescu este un "pârâcios şi cerşetor"

21 Dec 2012   •   14:38
Becali, de pe holurile Parlamentului: Macovei este o "diavoliţă" care induce UE în eroare, iar Băsescu este un "pârâcios şi cerşetor"
Sursa foto: Intact Images/Dragos Stoica

Deputatul liberal Gigi Becali spune că a votat împotriva ridicării imunităţii lui Ion Stan, dar că Uniunea Europeană este indusă în eroare pe acest subiect de "diavoliţa" Monica Macovei, europarlamentar PDL, dar şi de preşedintele Traian Băsecu, care este un "pârâcios şi cerşetor".

"Pe mine nu mă interesează ce spune UE, eu am fost acolo, da? Eu sunt Becali şi votez parlamentar, deputat în Parlamentul României, cum cred eu de cuviinţă şi conştiinţa mea. Cei din UE sunt induşi în eroare de o diavoliţă care se numeşte Monica Macovei şi care face numai rău României. Şi ce să facă, bă, ăia de la UE dacă văd un preşedinte pârâcios, cerşetor 'Ia uitaţi, ia uitaţi'. Ce să facă ăia de la UE?! Cea mai mare ruşine, să te duci tu, împăratul, preşedintele e împăratul ţării, şi tu te duci să îţi pârăşti neamul tău, ţara ta: Uitaţi hârtiile, uitaţi acordul", a declarat Becali, după votul de la Cameră.

Beci este de părere că şeful statului ar fi trebuit să ţină secret acordul semnat cu premierul Ponta şi să îl distrugă împreună după doi ani.

"Băi, pârâciosule, alea trebuia să le ţii dacă le-ai luat pentru siguranţa ta şi peste doi ani nici nu le citeai, le dădeai foc, ca să nu rămână mărturie niciodată. Îl chemai pe Ponta, Băi Victore, hai vino încoa' să le dăm foc şi exemplarul tău şi al meu, dacă aveai bărbăţie şi caracter. Nu pârâceală, stai că mă duc la Schulz, la Barroso, la cutare...Uite domnul Barroso, uite domnul Schulz. Băi, pârâciosule, nu mai eşti căpitan de vas, de cursă, ai devenit vâslaci în barcă?!", a exclamat Becali pe holurile Parlamentului.

Latifundiarul din Pipera a ţinut să sublinieze că votul său a fost "pentru stat de drept, dreptate şi adevăr".

Camera Deputaţilor a respins, vineri, cererea de arestare preventivă în cazul Stan cu 226 de voturi "împotrivă" şi 145 de voturi "pentru".

×