x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Biroul Executiv al Pro România a decis ca parlamentarii partidului să nu voteze noul Guvern Orban

Biroul Executiv al Pro România a decis ca parlamentarii partidului să nu voteze noul Guvern Orban

12 Feb 2020   •   14:55
Biroul Executiv al Pro România a decis ca parlamentarii partidului să nu voteze noul Guvern Orban

Biroul Executiv al Pro România a decis miercuri ca parlamentarii partidului să nu voteze Guvernul Orban II.

"Aşa cum Pro România nu a votat Guvernul Orban în noiembrie, şi bine am făcut, tot aşa nu vom vota Cabinetul Orban II. Noi alegem să ne pregătim pentru alegeri locale şi parlamentare în luna iunie. Rămânem aproape de cetăţeni, le cunoaştem problemele şi venim cu soluţii concrete pentru rezolvarea acestora", a declarat Gabriela Podaşcă, purtător de cuvânt al Pro România, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, Biroul Executiv al Pro România a hotărât ca, în 16 februarie, la Convenţia Anuală, să aibă loc lansarea primelor candidaturi pentru alegerile locale.

Pro România organizează duminică reuniunea Convenţiei Anuale, eveniment la care vor participa peste 1.200 de membri, parlamentari şi coordonatori locali.

Cu această ocazie, preşedintele partidului, Victor Ponta, va lansa "Manifestul politic Pro România 2020-2024", ce conţine zece priorităţi pentru dezvoltarea României.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pro romania guvernul orban