x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc anunţă schimbarea în următoarele ore a subprefecţilor susţinuţi de PSD

Boc anunţă schimbarea în următoarele ore a subprefecţilor susţinuţi de PSD

02 Oct 2009   •   00:00

Guvernul va decide în următoarele ore schimbarea din funcţie a subprefecţilor susţinuţi de PSD, a anunţat premierul Emil Boc.

Întrebat, la Cluj-Napoca, când va lua Guvernul o decizie în privinţa tuturor subprefecţilor PSD, premierul a răspuns : "Până mâine" (sâmbătă-n.r.).

El a arătat că prefecţii şi subprefecţii PSD sunt schimbaţi din funcţie potrivit prevederilor legale şi prinicipiului mobilităţii înalţilor funcţionari publici.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic