x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc cere demisii

Boc cere demisii

03 Oct 2009   •   00:00

În Ministerul Educaţiei, condus interimar de premierul Emil Boc, a rămas numai secretarul de stat PD-L Oana Badea, care se ocupa până acum de relaţia cu Parlamentul. Secretarii de stat Adriana - Pană, Mihnea Costoiu şi Constantin Mitu, precum şi şeful Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, Gerald Jităreanu, şi-au dat ieri-dimineaţă demisiile. Conform unor surse din minister, Oana Badea ar putea fi numită pe funcţia de secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar, iar un alt secretar de stat se va ocupa de partea de buget-finanţe. De altfel, toate ministerele care au fost conduse de social-democraţi vor avea de acum numai doi secretari de stat, după cum a declarat Emil Boc. Dacă soarta secretarilor de stat PSD a fost deja decisă, inspectorii şcolari PSD (circa 60% dintre ei) aşteaptă cu demisiile pe masă. Potrivit aceloraşi surse din Ministerul Educaţiei, premierul Emil Boc, care a avut o discuţie cu toţi directorii din minister, a anunţat deja că doreşte demisiile tuturor directorilor PSD, dar şi a inspectorilor şcolari din acelaşi partid. Această nouă schimbate de directori, inspectori şi şefi de agenţii vine la mai puţin de jumătate de an, după o altă schimbare, ca urmare a ordonanţei privind deconcentratele.

Nu numai premierul Boc şi-a luat ieri postul de interimar în primire, ci şi ceilalţi opt colegi ai săi. Adriean Videanu la Sănătate, Radu Berceanu la Agricultură, Gheorghe Pogea la Muncă, Cătălin Predoiu la MAE, Elena Udrea la Mediu, Sorina Plăcintă la Relaţia cu Parlamentul, Vasile Blaga la Interne şi Gabriel Sandu la IMM-uri. Foşti parteneri la elaborarea legii salarizării unitare, Sârbu şi Pogea s-au despărţit prieteneşte, la fel Bazac şi Videanu, care a primit cadou de la predecesorul său un halat, o mască, un stetoscop şi o bonetă. Predoiu i-a mulţumit lui Diaconescu atât pentru "deschiderea" cu care acesta a abordat discuţia presupusă de transferul de putere, cât şi pentru "sfaturile extrem de profesioniste, precise şi utile" pe care i le-a oferit, iar Udrea s-a lăudat că se pricepe şi la Mediu şi a transmis echipei lui Nemirschi că trebuie să plece.

(Eugen Mihalcea, Diana Caloianu, Violeta Fotache, Magda Colgiu)

×
Subiecte în articol: politic