Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că prevederile din noul Cod al Munci vor avea ca scop protejarea salariatului competent şi creearea de cât mai multe locuri de muncă. Acesta a infirmat, totodată, zvonurile potrivit cărora noul Cod al Muncii ar introduce sclavagismul.
Primul ministru a precizat că, potrivit noilor prevederi din actul normativ, vor fi favorizaţi doar salariaţii competenţi şi care vor demonstra performanţe la locul de muncă, şi nu cei defavorizaţi din punct de vedere financiar.
În acelaşi timp, premierul a vorbit şi despre prelungirea perioadei de probă prin care vor fi obligaţi să treacă angajaţii din funcţiile executive, care va creşte de la 30 la 90 de zile. În acest fel, competenţele viitorilor angajatori vor putea fi evaluate cu o mai mare precizie, potrivit lui Boc.
O altă prevedere pe care Codul Muncii o va reglemneta va viza încheierea contractelor de muncă pe perioadă determinată, lucru care va putea susţine aplicarea proiectelor europene, fără a obliga angajatul să practice munca la negru.
Astfel, conform declarţiilor premierului, actul normativ va impune pedepse mult mai aspre pentru cei ce încalcă aceste prevederi, în special cele privitoare la munca la negru.
Noul Cod al Muncii a fost aprobat şi trimis la Parlament
Guvernul a aprobat, luni, proiectul de modificare a Codului Muncii pentru care îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului. Opoziţia a anunţat că urmează să depună moţiune de cenzură, după asumarea răspunderii. Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marţi, 8 martie, la ora 10.00. Parlamentarii pot depune amendamente până vineri, la ora 20.00, informează Mediafax.
Potrivit premierului Emil Boc, Codul Muncii a fost trimis Parlament. Referitor la o eventuală moţiune de cenzută, premierul a declarat că nu l-a speriat niciodată o moţiune de cenzură şi nici aceasta nu îl sperie.
Boc a oferit trandafiri jurnalistelor
Executivul s-a reunit ieri, în şedinţă specială, pentru a aproba varianta finală a proiectului de modificare a Codului Muncii, urmând să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului. Opoziţia anunţă moţiune de cenzură, iar sindicatele încep proteste în toată ţara.
Citeşte şi Sindicaliştii protestează faţă de noul Cod al Muncii
Proiectul a fost discutat în primă lectură în şedinţa de miercuri, iar Guvernul a anunţat că aşteaptă avizul Consiliului Economic şi Social, înainte de a aproba documentul.
Preşedintele PSD, Victo Ponta a afirmat, înaintea unei întâlniri între lideri ai Uniunii Social Liberale şi reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, că PSD şi PNL vor depune moţiune de cenzură dacă Guvernul va promova Codul Muncii prin angajarea răspunderii în Parlament.
Citeşte şi Procedura asumării răspunderii şi calendarul moţiunii de cenzură
Ultima rundă de negocieri dintre reprezentanţii Guvernului şi sindicate s-a desfăşurat ca şi precedentele, cele două părţi nereuşind să ajungă la un consens.
Sindicaliştii îl acuză pe premierul Emil Boc şi pe ministrul muncii, Nelu Ioan Botiş, că ignoră propunerile partenerilor sociali, potrivit realitatea.net. Guvernul îşi va asuma săptămâna viitoare răspunderea în Parlament pe proiectul de modificare a Codului muncii, iar sindicaliştii vor încerca din nou să-i oprească printr-un miting de amploare în Capitală şi prin proteste în toate judeţele. Liderii sindicali susţin că în momentul promulgării noului Cod al muncii, sistemul bugetar va fi paralizat de o grevă generală.
Prevederile noului Cod al Muncii:
-se abrogă articolul potrivit căruia, la încetarea celui de-al treilea contract pe perioadă determinată, angajatul va fi încadrat obligatoriu cu contract pe perioadă nedeterminată.
-prelungirea perioadelor de probă de la 30 la 45 de zile, dar şi de preaviz, de la 15 zile calendaristice, la 20 de zile lucrătoare
-perioada in care angajatorul trebuie să asigure salariaţilor concediul de odihnă neîntrerupt, pentru situatiile în care concediul este programat fracţionat, se reduce de la 15 la 10 zile.
-un patron poate angaja în probă oricate persoane vrea şi să renunte la ele dupa expirarea perioadei de probă
-contractul individual de muncă poate înceta atât pe durata cât şi la sfârşitul perioadei de probă, fără să fie necesar preavizul, ci doar o notificare scrisă, la iniţiativa oricărei dintre părţi.
- un angajat nu poate munci mai mult de 48 de ore pe săptămână, iar perioada limită în care orele suplimentare se compensează cu ore libere plătite, se prelungeşte de la 30 la 60 de zile
-contractul de muncă al participanţilor la protest poate fi suspendat, iar în caz de concedieri colective, angajatorul va putea încadra alte persoane pe posturile ramase vacante chiar de a doua zi
-introducerea unei indemnizaţii de confidenţialitate lunare. Aceasta se stabileste prin negociere şi se impozitează la beneficiar.