x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc: Fostul Guvern a făcut chermeză cu bani publici

Boc: Fostul Guvern a făcut chermeză cu bani publici

06 Mai 2009   •   00:00

Responsabilitatea declanşării de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv împotriva României revine exclusiv vechiului Guvern, care a făcut "chermeză" cu banii publici şi a aruncat fondurile bugetare în dreapta şi în stânga, fără discernământ, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.



"Lucrul cel mai grav este că, datorită iresponsabilităţii politice a vechiului Guvem, astăzi (în prezent-n.r.) Comisia Europeană a declanşat mecanismul de deficit excesiv împotriva României. O spun răspicat: este vina exclusivă a vechiului Guvern. Dacă noi acum nu adoptăm o politică prudentă de diminuare a deficitului bugetar, sub nivelul celui de anul trecut, România va fi amendată de UE, va pierde resurse financiare. De ce? Pentru că vechiul Guvern a făcut chermeze cu banii publici şi a aruncat în dreapa şi stânga fără să aibă niciun fel de discernământ, fără ca acei bani să fie orientaţi către investiţii. Şi paradoxul este că tot ei ne dau astăzi lecţii de economie, cum să facem bugetul şi să cheltuim banii publici", a spus Boc, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern.

Comisarul european pentru economie şi politică monetară, Joaquin Almunia, a anunţat luni că Executivul UE va lua măsuri disciplinare pentru depăşirea pragului de 3% din PIB privind deficitul bugetar, stipulat de legislaţia europeană, împotriva mai multor state, inclusiv România.

Comisia Europeană precizează că deficitul bugetar din 2008, de 5,4% din PIB, a fost determinat de cheltuielile realizate peste nivelul planificat, în special în ceea ce priveşte salariile bugetare şi transferurile sociale.

Declanşarea procedurii de deficit excesiv împotriva României presupune monitorizarea atentă a politicii bugetare şi a măsurilor de reducere graduală a deficitului.

În cazul unui stat care nu face parte din zona euro, Consiliul (European - n.r.) poate hotărî suspendarea parţială sau integrală a angajamentelor Fondului de Coeziune pentru statul în cauză, începând cu 1 ianuarie a anului urmator acestei decizii, dacă statul nu a luat măsuri efective, în conformitate cu recomandarea Consiliului de reducere a deficitului excesiv.

Recomandările de corectare a deficitului bugetar vor fi adoptate, pe 17 iunie, de Colegiul Comisarilor, urmând să fie dezbătute în Comitetul Economic şi Financiar în 25 iunie şi aprobate de ECOFIN pe 7 iulie 2009, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic