Emil Boc a continuat numirile pe funcţiile eliberate de PSD, numind şefi noi din rândul consilierilor prezidenţiali ai lui Băsescu şi ai neamurilor şefilor PD-L.
Consilierul de stat prezidenţial de la Departamentul Relaţii Internaţionale, Bogdan Mănoiu, a fost numit şef al Departamentului pentru Afaceri Europene, cu rang de ministru, în locul social-democratului Vasile Puşcaş, care a demisionat din funcţie.
Boc a decis ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să fie condusă de Aurelian Popa, membru PD-L, şeful Guvernului semnând deja decizia de numire a acestuia în funcţia de preşedinte AVAS, au declarat surse oficiale citate de Mediafax. Aurelian Popa a fost prefect al judeţului Dâmboviţa, sprijinit de PD-L, până în martie 2008, când a fost trecut de premierul Tăriceanu în postul de inspector guvernamental.
În funcţia de vicepreşedinte AVAS a fost numit un alt membru PD-L, Daniel Florea, fostul preşedinte al Curţii de Arbitraj pentru Fotbal implicat în deciziile luate în cazul "Valiza". Tot ca vicepreşedinte AVAS a fost numită Ionela-Bruchental Pop, vicepreşedinte PD-L Bihor şi fină de cununie a lui Vasile Blaga. Ea a deţinut, până la numirea la AVAS, funcţia de comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu. În legislatura 2004-2008 a fost deputat, dar la alegerile uninominale de anul trecut a pierdut confruntarea electorală din colegiul său.
Fina lui Blaga a făcut obiectul mai multor scandaluri de presă, deoarece soţul său a fost condamnat la închisoare cu executare pentru implicarea într-o afacere de contrabandă cu ulei. După ce Coriolan Bruchental a fost încarcerat, parlamentara a divorţat de el.