Desemnarea lui Honorius Prigoană drept candidat la alegerile parlamentare parţiale este "semnul unei tendinţe clare de oligarhizare a PD-L", scrie eurodeputatul Cristian Preda, pe blogul personal. Replica lui Boc la acuzaţiile colegului de partid nu a întârziat să apară. Premierul susţine că în PD-L libertatea de exprimare este garantată, ultimile zile demonstrând că în partid "se vorbeşte cel puţin pe două voci".
"Libertatea de exprimare este garantată în PD-L şi evident că va începe demersul instituţional şi procedural prin congresul partidului, ce va fi organizat anul acesta, unde fiecare membru de partid are dreptul să îşi spună punctul de vedere şi să contribuie la ceea ce va însemna noua structură de conducere", a spus Boc referindu-se la acuzaţiile lui Cristian Preda. Referitor la afirmaţiile europarlamentarului PD-L că în partid s-a ajuns să se vorbească pe o singură voce, Boc a răspuns: "După cum vedeţi, se vorbeşte cel puţin pe două voci".
Europarlamentarul PD-L Cristian Preda a făcut, într-o postare de marţi pe blogul său, o analiză a modului în care ar trebui să se modernizeze PDL, susţinând că "voturile nu se strâng precum profitul unei firme, iar partidul trebuie să asume o libertate de opinie considerabilă" şi atenţionând că "un partid nu e modern dacă vorbeşte pe o voce".
Cristian Preda a atras atenţia şi asupra faptului că PD-L a fost doi ani pro-PNL, urmaţi de doi ani anti-PNL şi anti-PSD, după care un an pro-PSD, iar din decembrie 2009 a intrat într-o epocă pro-minorităţi şi independenţi, apreciind că, în privinţa identităţii doctrinare, "parcă o busolă nu ar strica".
Totodată, europarlamentarul PD-L i-a transmis lui Honorius Prigoană ideea că lupta din 17 ianuarie pentru colegiul 1 ar fi legată de o promisiune de reformă a statului e ridicolă şi l-a sfătuit pe "şoferul cu numeroase amenzi la activ" să nu îşi conducă retorica pe un teren prea accidentat.
Deputatul PD-L Sever Voinescu a apreciat, într-un răspuns la comentariul unui vizitator al blogului său, postat la sfârşitul lunii decembrie, că PD-L are "o serioasă problemă de gestiune a resurselor umane", scrie Mediafax. "Mare problemă! Sper ca apropiatul Congres să o rezolve în bună parte. În ceea ce mă priveşte, lucrez intens în aceste zile pentru ca la Congres să avem o soluţie modernă şi raţionala la problema «cadrelor»", a continuat el.
Preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat, marţi, referitor la criticile formulate de Cristian Preda şi Sever Voinescu, că cei doi au mai puţină experienţă în partid, astfel că, dacă vor participa la dezbaterile interne, se vor lămuri.
Boc a ţinut să precizeze că, potrivit statutului PD-L, anul acesta va fi organizat congresul partidului, ceea ce înseamnă alegerea unei noi structuri de conducere şi unele modificări "de jos până la vârful" partidului, potrivit unei proceduri fireşti prevăzute de statut.
"Domnii Voinescu şi Preda au mai puţină experinţă politică în partid, fiind şi mai noi, astfel că, participând şi mai mult la dezbaterile interne care au avut loc, se vor lămuri şi cu aspectele pe care le-au sesizat", a comentat Emil Boc afirmaţiile celor doi membri PD-L despre modul în care se iau deciziile în partid şi gestiunea resurselor umane.
Desemnarea lui Honorius Prigoană drept candidat la alegerile parlamentare parţiale este "semnul unei tendinţe clare de oligarhizare a PD-L", consideră eurodeputatul Cristian Preda, care îi transmite totodată lui Emil Boc că poate îmbrăţişa orice opinii, dar e bine să vadă şi consecinţele lor.
"Candidatul Prigoană Honorius e bun, zice premierul Boc pe 4 ianuarie, deoarece are experienţă în afaceri. Eu şi amicul Voinescu nu suntem buni, zice tot premierul Boc a doua zi, pe 5 ianuarie, deoarece nu avem experienţă în partid. Sunt puţin mirat. Eu îl respectam pe domnul Boc tocmai pentru că nu provine din lumea afacerilor întrepătrunse cu politica. Iar acum aflu de la domnia sa că, de fapt, respectă doar lumea afacerilor şi crede că, dacă n-ai această origine sănătoasă, nu… ai experienţă. Tare m-aş bucura să clarificăm chestiunea!", scrie Preda, astăzi, pe blogul personal.
Europarlamentarul democrat-liberal adaugă că Emil Boc nu le oferă lui şi lui Sever Voinescu "foarte multe speranţe", menţionând că premierul foloseşte, în replica dată marţi, "o inedită (ne)concordanţă a timpurilor: «dacă vor participa la întâlnirile de partid care au avut loc se vor lămuri»".
Citește pe Antena3.ro