x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc: Ponta spune că a cumpărat parlamentari ai puterii la moţiune, ceea ce este un autodenunţ penal

Boc: Ponta spune că a cumpărat parlamentari ai puterii la moţiune, ceea ce este un autodenunţ penal

28 Oct 2010   •   00:00

Declaraţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, că a cumpărat votul unor parlamentari ai puterii pentru a vota căderea Guvernului prin moţiune de cenzură, reprezintă un autodenunţ penal pentru care acesta trebuie să răspundă în faţa legii, a declarat, astăzi, liderul PDL, premierul Emil Boc.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a numit, miercuri, ticăloşi pe parlamentarii PDL care i-au "jurat" că vor vota moţiunea de cenzură care nu a trecut în Parlament, neobţinând suficiente voturi, şi s-a declarat dezamăgit de rezultatul votului.

"Viaţa României depinde de asemenea indivizi şi ticăloşi, ticăloşi la fel ca cei din Guvern, care ieri mi-au jurat şi mie şi altora că astăzi vor avea curaj şi vor vota moţiunea. Nu au avut curaj, laşii mor aşa cum merită", a afirmat el, potrivit Mediafax.

El a spus că nu va mai discuta cu parlamentarii PDL despre care susţine că i-ar fi promis că vor vota moţiunea de cenzură, răspunzând unei întrebări pe marginea unei eventuale alte moţiuni.

"Să discut cu cei care şi mie şi domnului Antonescu, mi-au strâns mâna şi mi-au jurat că vor vota? Nu cred că mai avem ce discuta cu asemenea oameni. (...) Parlamentul a ajuns locul de hoţie al Robertei Anastase şi al găştii ei", a declarat Ponta.

 

×
Subiecte în articol: politic