Premierul Emil Boc a declarat, astăzi, că prin recalcularea pensiilor speciale ar rezulta economii între 500 şi 800 de milioane de euro anual, afirmând că românii trebuie să ştie că cei din PSD şi PNL care se opun aplicării legii pensiilor privează bugetul de aceşti bani.
"Românii trebuie să ştie că cei din PSD şi PNL care se opun aplicării acestei legi privează bugetul de aceşti bani care ar rezulta din recalculare. Fiecare român trebuie să ştie acest lucru, pentru a cere socoteală pentru blocarea (legii pensiilor, n.r.) pe care au pus-o la cale cei pe care i-au ales în Parlament", a spus Boc după discuţiile cu sindicatele şi patronatele, de la Ministerul Muncii, informează Mediafax.
Primul ministru a reafirmat că pentru elaborarea proiectului de buget pe 2010 nu se are deocamdată în vedere nici majorarea TVA, nici a altor taxe.
Întrebat dacă vor fi majorate contribuţiile sociale, premierul a spus că nu s-a discutat deocamdată despre acest lucru.
Emil Boc a mai spus că în luna octombrie Executivul încearcă să finalizeze proiectul de buget pentru 2010, astfel încât în acest interval ar trebui stabilit nivelul salariului minim pentru anul 2010, pentru că în funcţie de el se construieşte şi bugetul. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro