x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bolojan, întrebat despre valul de concedieri din 2026

Bolojan, întrebat despre valul de concedieri din 2026

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2025   •   22:52
Bolojan, întrebat despre valul de concedieri din 2026
Sursa foto: gov.ro/Ilie Bolojan

Ilie Bolojan a fost întrebat ce le transmite românilor care rămân fără loc de muncă în 2026.

La Dacia se anunță disponibilizarea a 900 de oameni, la OMV Petrom 1.000 de oameni, iar până în septembrie 19.000 de oameni au fost notificați că își vor pierde locul de muncă.

„Domnule Bolojan, ce le spunem acelor români care rămân fără loc de muncă? Cât de mult pune în pericol economia acest val de disponibilizări?", a fost întrebarea pentru premier, la „The News Man Romania”.

„Sunt două aspecte. Măsuri care sunt luate de guvern, care au anumite efecte. Și realități din piață, din competiția globală, care face ca anumite companii să angajeze sau să concedieze oameni în funcție de comenzile pe care le au”, a explicat Bolojan.

Bolojan a transmis un mesaj de optimism pentru a doua parte a anului 2026.

„Este evident că anul 2026 va fi anul în care, dacă facem ceea ce trebuie în lunile următoare, se finalizează această situație dificilă și din a doua jumătate a anului următor inflația va scădea și vom stabiliza bugetele în așa fel încât să creăm condiții de dezvoltare", a declarat liderul liberal.

Bolojan a subliniat importanța atragerii fondurilor europene pentru sprijinirea economiei românești.

„Ceea ce urmărim în această perioadă este să atragem fondurile europene pe care le avem alocate. Avem o fereastră de oportunitate, avem 10 miliarde de euro pe care trebuie să îi atragem până în toamna anului viitor din PNRR”, a spus el.

„Asta înseamnă cel mai mare sprijin pe care îl putem da economiei românești, pentru că înseamnă școli care sunt reabilitate, blocuri care se envelopează, investiții importante, locuri de muncă, achiziții în spitale, un pachet important", a detaliat Bolojan.

„Trebuie să guvernăm cu responsabilitate, să asigurăm stabilitatea politică și bugetară pentru a scoate România din această situație dificilă”, a conchis prim-ministrul.

Bolojan: Dacă predomină atacurile și jignirile, e greu ca după alegeri lucrurile să fie bine

Ilie Bolojan avertizează că atacurile, înjurăturile și dezinformarea din campanie vor afecta colaborarea după alegeri.

„Dacă predomină atacurile, înjurăturile, dezinformarea, jignirile, e greu de presupus că după aceste alegeri, indiferent cine ar câștiga, lucrurile vor fi bine", a declarat Bolojan.

Liderul PNL a subliniat necesitatea unui comportament civilizat între partenerii de coaliție.

„Cel puțin de la cei care suntem forțați să stăm la aceeași masă, ar trebui să avem un comportament responsabil”, a spus Bolojan, la „The News Man Romania”.

„Partea de atacuri sau de critici trebuie să fie într-o limită a normalității, a bunului simț, care să ne permită ca mâine să ne vedem, comportându-ne totuși rațional”, a adăugat el.

Întrebat dacă se va menține coaliția cu aceleași patru partide până la finalul anului 2026, Bolojan a răspuns că stabilitatea politică este esențială.

„Cred că dacă vrem să scoatem România din această situație dificilă în care ne găsim, una din condițiile de bază este să ai o anumită stabilitate politică”, a declarat liderul PNL.

El a precizat însă că stabilitatea nu este suficientă. „Dacă ai o stabilitate mormântală, care nu face nimic, n-ai făcut nimic. Deci trebuie să ai și acțiune politică, adică să iei decizii, să împingi proiectele mai departe și să ai voința să faci ca lucrurile să se întâmple”, a explicat Bolojan.

Bolojan a subliniat importanța stabilității politice pentru economia României. „Încrederea în România, deci nivelul dobânzilor pe care noi le plătim, ține și de stabilitatea politică”, a spus el.

„Menținerea acestei stabilități nu este doar o idee generoasă sau una interesată ca cineva să stea pe funcție. Nu, e pur și simplu un element de bază al redresării României, a predictibilității deciziilor care se vor lua în perioada următoare”, a adăugat liderul PNL.

Bolojan a dezvăluit cum încearcă să mențină liniștea în coaliție în această perioadă tensionată.

„Eu personal încerc să fac în aceste zile, fiindcă când sunt pe post, tot ceea ce ține de mine pentru a menține o atmosferă civilizată în coaliție. Nu deschid televizoarele, nu mă iau după declarații, pentru că altfel în fiecare zi am putea să denunțăm ceea ce fac unii sau alții, dar nu asta este soluția", a declarat premierul.

(sursa: Mediafax)

×