Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, a început ieri o vizită de două zile în România.
Boris Tadici a fost primit ieri la Palatul Cotroceni de omologul său român, Traian Băsescu. Tot ieri, preşedintele sârb s-a întâlnit cu Dan Voiculescu şi Roberta Anastase, lideri ai celor două Camere ale Parlamentului României, tema discuţiilor fiind susţinerea Serbiei în procesul de integrare în Uniunea Europeană. De altfel, Boris Tadici a mulţumit României pentru susţinerea acordată Serbiei în problema Kosovo şi în intrarea în UE. Astăzi Tadici se va afla la Constanţa.
Citește pe Antena3.ro