x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bursierii GovITHub refuză să mai colaboreze cu guvernul Grindeanu după adoptarea OUG

Bursierii GovITHub refuză să mai colaboreze cu guvernul Grindeanu după adoptarea OUG

01 Feb 2017   •   14:12
Bursierii GovITHub refuză să mai colaboreze cu guvernul Grindeanu după adoptarea OUG
Sursa foto: eu@sorinvasilescu.ro

Bursierii GovITHub anunţă că îşi încheie colaborarea cu Guvernul Grindeanu, în urma adoptării de către Executiv a ordonanţei de urgenţă privind Codul penal şi Codul de procedură penală şi a proiectului de lege referitor la graţiere. 

"În urma adoptării ordonanţei de urgenţă prin care sunt modificate Codul penal şi Codul de procedură penală privind abuzul în serviciu şi a proiectului de lege privind graţierea, bursierii GovITHub se declară indignaţi şi refuză să îşi continue activitatea sub coordonarea actualului Guvern şi a echipei sale de miniştri", se arată într-un mesaj publicat miercuri pe pagina de Facebook a programului guvernamental GovITHub. 

Potrivit sursei citate, GovITHub a fost creat în 2016 ca urmare a unei iniţiative de implicare civică a specialiştilor IT din mediul privat care îşi doresc să contribuie în mod activ la digitalizarea instituţiilor publice şi la îmbunătăţirea relaţiei cetăţeanului cu statul. 

"Principiile care guvernează activitatea GovITHub au la bază transparenţa, implicarea civică şi un sistem deschis de colaborare cu societatea civilă, de tip open source, care a făcut posibil ca în doar 4 luni de activitate GovITHub să dezvolte proiecte cu impact naţional, care în alte condiţii ar fi costat statul român peste 1 milion de euro", se arată în mesajul citat. 

Conform sursei citate, deciziile Guvernului actual, luate în noaptea de marţi spre miercuri, şi modul în care acestea au fost adoptate "invalidează misiunea GovITHub şi contravin flagrant atât principiilor care au pus bazele acestui program, cât şi valorilor personale ale bursierilor". 

"Aşadar, bursierii GovITHub au luat în regim democratic hotărârea să înceteze colaborarea cu actualul Guvern. Prin această poziţie oficială ne exprimăm îngrijorarea pentru direcţia periculoasă în care se îndreaptă România şi tragem un semnal de alarmă privind valorile democratice ce trebuie protejate", se precizează în mesaj. 

În acelaşi mesaj se mai afirmă că programul GovITHub este operaţional din 3 octombrie 2016 şi reuneşte voluntari şi bursieri, specialişti din domeniul IT, cu scopul comun de a îmbunătăţi infrastructura informatică a instituţiilor publice respectând principiile de Open Source, Mobile Ready, Cloud Enabled, Security & Privacy. 

Pe 4 august 2016, fostul premier Dacian Cioloş a anunţat lansarea programului GovITHub. La momentul respectiv, Cioloş a spus că în cadrul programului vor fi acordate burse de 2.000 de euro pe lună, timp de şase luni, însă persoanele interesate vor putea lucra şi pe bază de voluntariat. 

Pe 8 octombrie 2016, cei 20 de bursieri şi peste 100 de voluntari GovITHub s-au reunit, la Palatul Victoria, în cadrul unui maraton digital, având ca obiectiv dezvoltarea de aplicaţii şi soluţii software în scopul creşterii calităţii serviciilor publice şi îmbunătăţirii relaţiei cetăţenilor cu instituţiile statului. AGERPRES

×