x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Calculele mari ale partidelor mici. Ce riscuri își asumă C.P. Tăriceanu

Calculele mari ale partidelor mici. Ce riscuri își asumă C.P. Tăriceanu

de Robert Kiss    |    12 Ian 2016   •   08:51
Calculele mari ale partidelor mici. Ce riscuri își asumă C.P. Tăriceanu
Sursa foto: Adrian Manolache

Într-un an cu două rânduri de alegeri, partidele își fac deja calcule electorale. Dacă în ceea ce privește marii competitori, PSD și PNL, bătălia pentru locale și parlamentare se dă pentru un număr cât mai mare de primari și parlamentari, pentru partidele mai mici de pe scena politică, miza cea mare o reprezintă accederea în Parlament, de care depind viitoarele alianţe în vederea formării unui guvern, din toamna anului 2016.

Partidul condus de Gabriel Oprea se află deja în negocieri intense în vederea unei alianţe PSD-UNPR. Oamenii generalului vor să rămână alături de social-democraţi pentru a-și crește șansele în alegeri. De altfel, UNPR are mai mulţi primari importanţi, care contează în ecuaţia negocierilor, precum și un număr important de consilieri locali și judeţeni, în special după ce formaţiunea a fuzionat cu PPDD. Deși în UNPR sunt și voci care susţin o candidatură independentă la alegerile din acest an, opinia majoritară este aceea că formaţiunea are nevoie de PSD pentru a putea obţine un rezultat cât mai bun la locale, dar și un număr important de parlamentari la alegerile din toamnă.

Unul vine, altul pleacă
Negocierile dintre PSD și UNPR sunt atent urmărite de un alt partid care ţintește un scor important la alegeri. Formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu și-a propus un rezultat cu două cifre și mizează pe atragerea electoratului liberal, nemulţumit de traiectoria politică a Partidului Naţional Liberal. Tăriceanu și-a întărit partidul cu fostul șef al SIE, Theodor Meleșcanu, care a fost numit oficial în funcţia de vicepreședinte, în schimb pierde o piesă importantă, pe fostul ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care s-a decis să se retragă din viaţa politică. În ceea ce privește alegerile din acest an, la locale, ALDE va candida independent, fără alianţe cu alte partide politice, tocmai pentru a testa electoratul și pentru a vedea care este potenţialul partidului. În funcţie de rezultatul la alegerile locale, conducerea formaţiunii se va orienta către un partener în vederea parlamentarelor. Până atunci, nu este exclusă o colaborare între Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta, care se pregătește să revină pe scena politică. Însă apropierea de fostul președinte al PSD, precum și cooptarea copreședintelui ALDE, Daniel Constantin, în fundaţia lui Victor Ponta, poate reprezenta ruperea totală de social-democraţi.

Ostilizarea PSD-ului îi poate fi fatală lui Tăriceanu, care poate pierde fotoliul de președinte al Senatului, o poziţie care oferă vizibilitate și prestanţă poziţiilor exprimate de fostul premier și care poate contribui la scorul pe care ALDE îl va obţine în alegeri.

Theodor Meleșcanu a fost ministru de Externe (1992-1996) și ministru al Apărării Naţionale (2007-2008). În 2014 a candidat la alegerile prezidenţiale, iar imediat după primul tur a fost numit ministru de Externe, funcţie pe care a ocupat-o doar două săptămâni.

Variantă exclusă pentru ALDE
Dintre toate scenariile pe care Tăriceanu le are pe masă, acesta exclude vehement unul singur: ALDE nu va face niciodată alianță cu Mişcarea Populară condusă de Traian Băsescu, cel cu care s-a războit constant cât a fost prim-ministru. Fostul preşedinte rămâne momentan singur în bătălia politică din acest an. Recent şi Alina Gorghiu, liderul celui mai mare partid al dreptei, a dat asigurări că este exclusă colaborarea cu Mişcarea Populară.
Partidul lui Băsescu face eforturi mari în teritoriu să se întărească, mai ales că structura organizatorică a MP duce lipsă de cadre. În vederea alegerilor locale, este posibil ca Băsescu să îşi asume o candidatură la Primăria Capitalei, postură din care speră să mai adune câteva procente în dreptul Mişcării Populare.
 

×