x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cameră: Înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la interceptările ilegale - pe ordinea de zi a plenului de miercuri

Cameră: Înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la interceptările ilegale - pe ordinea de zi a plenului de miercuri

11 Sep 2018   •   15:40
Cameră: Înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la interceptările ilegale - pe ordinea de zi a plenului de miercuri

Plenul Camerei Deputaţilor va avea pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă pe tema interceptărilor ilegale. 

Grupurile parlamentare ale PMP şi PNL au propus marţi în Biroul permanent al Camerei înfiinţarea unei comisii de anchetă denumită "PSDragnea face poliţie politică prin interceptări ilegale". 

"Având în vedere declaraţiile publice deosebit de grave făcute de actuali şi foşti lideri marcanţi ai PSD referitoare la interceptarea unor comunicaţii instantanee (whatsapp) şi punerea acestora la dispoziţia ministrului de Interne Carmen Dan, considerăm necesară clarificarea acestor aspecte şi a împrejurărilor în care instituţii ale statului au fost implicate în dispute publice cu încălcarea flagrantă a normelor legale în vigoare, precum şi stabilirea concluziilor răspunderilor şi măsurilor ce se impun", se arată în memorandumul iniţiatorilor. 

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca hotărârea de de înfiinţare a comisiei de anchetă să fie pusă pe ordinea de zi a şedinţei de mâine pentru dezbatere şi vot. AGERPRES

×