x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lista miniştrilor demişi de propria gogomănie

Lista miniştrilor demişi de propria gogomănie

de Adrian Ilie    |    30 Aug 2015   •   22:17
Lista miniştrilor demişi de propria gogomănie
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Un ministru îşi poate pierde funcţia în diverse feluri: se ceartă cu partidul sau cu premierul, ia decizii neinspirate sau este depăşit de situaţie sau, uneori, din cauza unor detalii sordide din viaţa privată. Sunt însă cazuri când rămâne şomer din cauza gurii prea mari. Ioan Rus, fostul ministru al Transporturilor, este doar ultimul dintr-o serie mai lungă de miniştri a căror limbă o ia cu mult înaintea raţiunii.

Uneori, un politician plăteşte cu funcţia pentru că a fost prea sincer, prea neghiob sau amândouă concomitent. Spre exemplu, evaluarea impactului social asupra migratie fortei de munca în străinătate făcută de către Ioan Rus nu a fost cu totul inexactă, însă generalizarea a fost supără-toare. Primul care şi-a făcut-o cu gura lui a fost Baranyi Ferenc, ministrul Sănătăţii în Guvernul lui Radu Vasile. „Prezervativul e pentru tracto-rişti”, a spus acesta la un moment dat din funcţia de responsabil pentru sănătatea publică. Apoi, de bunăvoie a spus că a semnat un angajament de turnător la Securitate, fapt ce l-a obligat să demisioneze.

S-au făcut singuri din vorbe


În 1997, Adrian Severin şi-a pierdut postul de ministru de Externe după ce a spus că deţine o listă cu ziarişti care ar fi fost spioni. N-a fost în stare să dea publicităţii lista şi a trebuit să-şi facă publică demisia. Cât a fost ministru de Externe, Adrian Cioroianu a fost un campion al gafelor. Pe lângă celebrul „Good point”, adresat regelui Spaniei, Juan Carlos, Cioroianu a comis-o atunci când a comentat uciderea soţiei unui amiral italian de către un emigrant român de etnie romă. „Eram cam în plin deşert şi mă gândeam dacă nu cumva am putea cumpăra un teren din deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care ne fac de râs”, a spus Cioroianu, mâniind pe toţi gardienii corectitudinii politice. Dan Nica, fost ministru de Interne în 2009, a reuşit „performanţa” să-i lase pe toţi miniştrii PSD din Guvernul Boc 1 fără funcţii, după ce a spus că toate microbuzele sunt închiriate pentru zilele celor două tururi de scrutin ale prezidenţialelor din 2009. „Cineva s-a hotărât să facă turism electoral”, a spus Nica, stârnind furia lui Emil Boc, care i-a cerut lui Mircea Geoană să-l scoată din Guvern. Geoană n-a vrut, ca urmare, pesediştii fiind expulzaţi în bloc de la guvernare.

„Mahalaua ineptă”

Contextul unor declaraţii poate juca feste celui care o face. Când în ianuarie 2012, o parte dintre protestatarii antiguverna-mentali s-au luat la bătaie cu jandarmii şi au vandalizat maga-zine, ministrul de Externe Teodor Baconschi i-a caracterizat drept „mahalaua violentă şi ineptă”. Contestat în stradă, lui Boc i-a priit de minune declaraţia lui Baconschi, pe care l-a demis, sperând în van că sacrificarea ministrului îi scapă Guvernul. La fel de „isteţ” a fost Daniel Barbu, care s-a arătat „cutremurat” că programul de tratare a SIDA e la jumătate din bugetul Ministe-rului Culturii.

"Am fost cutremurat când mi-am dat seama cât de amplu am putea face Festivalul Shakespeare de la Craiova dacă nu am avea programul de tratare a SIDA sau dacă acel program ar fi la jumătate" - Daniel Barbu, ministru al Culturii

Lui Rus i s-a tras de la consideraţiile despre muncitorii români din construcţii plecaţi în Europa. „Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă”, a explicat el. Scandalul ieşit a fost uriaş, iar premierul Ponta a anunţat naţiunea pe Facebook că Rus a demisionat: „Regret situaţia generată de declaraţiile dlui Ioan Rus!”
 

×