x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cătălin Drulă, despre manelele cu el de pe TikTok: E haios, m-au făcut să zâmbesc

Cătălin Drulă, despre manelele cu el de pe TikTok: E haios, m-au făcut să zâmbesc

de Redacția Jurnalul    |    03 Noi 2025   •   23:45
Cătălin Drulă, despre manelele cu el de pe TikTok: E haios, m-au făcut să zâmbesc

Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a comentat, la Antena 3 CNN, apariția unor clipuri cu manele despre el, spunând că le vede pentru prima dată și că nu fac parte din campania sa electorală, dar „sunt haioase”.

Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria București, a fost întrebat, la Antena 3 CNN, despre popularitatea sa pe TikTok, unde circulă inclusiv un clip cu manele în care apare numele lui.

„Nu știu, văd clipul pentru prima dată”, a spus Drulă, când moderatorul i-a arătat clipul.

Politicianul a explicat contextul imaginilor, spunând că acestea au fost filmate în timpul unei acțiuni de strângere de semnături, când a observat o construcție ilegală, un cub publicitar de mari dimensiuni amplasat pe trotuar la Piața Romană.

„Am început să dau telefoane, a venit poliția locală și a ridicat acel cub publicitar, pentru că se pare că nu aveau niciun fel de autorizație”, a precizat Drulă, adăugând că videoclipul nu a fost realizat de echipa sa de campanie, ci de oameni care se aflau întâmplător acolo.

Despre melodiile care au apărut pe rețelele sociale, liderul USR a spus că le consideră amuzante: „E haios, ce să zic. Trebuie să ne și relaxăm puțin în campanie. Mie mi s-a părut haios. M-a făcut să zâmbesc”.

(sursa: Mediafax)

 

×