x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cazul Băbeni: Sorin Roşca Stănescu, chemat la audieri în Parlament

Cazul Băbeni: Sorin Roşca Stănescu, chemat la audieri în Parlament

27 Oct 2009   •   00:00

Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor a decis astăzi ca jurnalistul Sorin Roşca Stănescu să fie chemat pentru audieri în cazul Băbeni, fapt ce a stârnit nemulţumirea reprezentanţilor PDL care au părăsit şedinţa.  

"A fost o discuţie referitoare la faptul că domnul Sorin Roşca Stănescu şi-a exprimat dorinţa de a fi audiat de Comisia de Apărare. Colegii de la PDL nu au fost de acord cu acest lucru şi au părăsit sala. Ceilalţi, reprezentând PNL, PSD, UDMR şi minorităţile, am rămas, am fost în cvorum. Am votat ca domnul Roşca Stănescu să vină la Comisie şi să depună mărturie, conform cererii pe care a adresat-o", a declarat deputatul PNL Mihăiţă Calimente, membru al comisiei. El a precizat că s-a hotărât, de asemenea, ca generalul Constantin Sirion - fostul şef al Jandarmeriei - să mai fie chemat o dată la Comisie pentru a lămuri anumite aspecte în legătură cu transportul de arme. Calimente a mai spus că, la comisiei, s-a mai hotărât să fie audiat directorul UM Băbeni (Ion Mărculescu. n.r.) şi Cornel Purcărea - fost director executive al Romagro - pentru săptămâna viitoare. El a mai spus că Raportul în cazul Băbeni a fost alcătuit "unilateral" de preşedintele Comisiei, deputatul PDL Costică Canacheu, iar membrii comisiei l-au văzut prima dată săptămâna trecută. Calimente a precizat că Raportul avea, în această săptămână, o altă variantă, pe care Canacheu a postat-o pus pe site-ul Camerei. "I-am spus domnului Canacheu că poate face acest lucru în calitate de parlamentar şi nu de preşedinte al Comisiei, pentru că în Comisie acest raport ar trebui discutat şi votat. Avem încă foarte multe nelămuriri asupra multor elemente, de aceea vrem să continuăm audierile şi acest raport nu are, în opinia mea, nicio semnificaţie", a spus Calimente. Preşedintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor, Costică Canacheu (PDL) a declarat, pe 14 octombrie, că raportul preliminar în cazul Băbeni arată că operaţiunea comercială în acest caz s-a desfăşurat legal, iar ce a apărut în presă despre fratele preşedintelui Băsescu a fost "o manipulare".

BLAGA ŞI DEGERATU, CHEMAŢI ŞI EI PENTRU DGIPI ŞI HAYSSAM

Membrii Comisiei  de Apărare a Camerei au mai decis să-i audieze miercuri pe ministrul interimar al MAI Vasile Blaga şi pe consilierul prezidenţial Constantin Degeratu în legătură cu DGIPI şi, respectiv, cazul Hayssam, a declarat vicepreşedintele comisiei, George Scutaru. "Vrem să-i audiem pe domnul Blaga în legătură cu doi şi un sfert şi pe domnul Degeratu în legătură cu cazul Haysam", a spus Scutaru. El a adăugat că, în măsura în care cei doi vor răspunde invitaţiei, Comisia de apărare intenţionează să-i audieze miercuri la ora 10.30.

×
Subiecte în articol: politic