x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce a discutat Nicuşor Dan cu liderii PNL

Ce a discutat Nicuşor Dan cu liderii PNL

28 Apr 2016   •   07:55
Ce a discutat Nicuşor Dan cu liderii PNL
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Nicuşor Dan, candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul la Primăria Capitalei, a confirmat miercuri seara, la TVR, că a avut o întâlnire cu lideri ai PNL la care s-a discutat varianta unei candidaturi comune.

Nicuşor Dan: "Am avut două întâlniri cu fruntaşi ai PNL, le-am spus că eu vreau să candidez în numele Uniunii Salvaţi Bucureştiul, le-am spus că ei mi-ar face un serviciu dacă nu ar propune un candidat. Ei au făcut deja lucrul ăsta în momentul în care nu au propus un candidat pentru funcţia de prim-ministru. Şi eu cred că publicul acela care votează tot timpul dreapta şi PNL ar fi apreciat foarte tare PNL care ar fi spus: «Noi ne asumăm eşecul guvernării Bucureştiului, la care am contribuit mandat de mandat, asumându-ne eşecul, sprijinim într-adevăr un om care s-a luptat cu sistemul»".

Cu două zile în urmă, tot într-o emisiune Prim Plan la TVR, candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a spus varianta sa a întâlnirii cu Nicuşor Dan:

Cătălin Predoiu: "Eu nu i-am făcut nicio propunere lui Nicuşor Dan. Am discutat cu Nicuşor Dan, în prezenţa dlui Nazare, nu eram candidat atunci, în care i-am spus că vreau să fac un centru de excelenţă politică, să mobilizez grupuri de specialişti care să interacţioneze, era o discuţie după declaraţiile doamnei Firea care spunea că Nicuşor Dan va fi viceprimarul meu. I-am spus dacă se angajează la aşa ceva, sau să sprijine un proiect care are tracţiune, vitalitate. Nu vă cer nimic, nu-mi daţi niciun răspuns, vă rog doar să luaţi act şi să vă gândiţi, să nu vă grăbiţi. Finalul a rămas că mai vorbim. N-a fost nicio clipă un târg, un troc, a fost vorba de a-mi prezenta o viziune. Am vrut ca el să înţeleagă că eu sunt un om cu viziune, cu care se discută pe termen lung".

×
Subiecte în articol: nicusor dan