x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce a spus Traian Băsescu despre medicii din România

Ce a spus Traian Băsescu despre medicii din România

16 Aug 2015   •   20:00
Ce a spus Traian Băsescu despre medicii din România

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, la Alba Iulia, la o întrunire a Partidului Mişcarea Populară (PMP), că o nouă lege a sănătăţii este mai mult decât necesară, susţinând că medicii ar trebui să fie angajaţi cu contracte ai spitalelor şi nu ai statului.

Băsescu a apreciat drept corectă hotărârea Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a decis că un medic angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public şi, în consecinţă, el poate fi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie.

"Eu cred că hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este corectă. Atât timp cât medicul este angajat la stat, ÎCCJ l-a asimilat funcţionarului public, funcţionarului de stat. Marea problemă este că medicul nu are de ce să fie angajatul statului. Medicul trebuie să aibă contract cu spitalul. Aceasta a fost adevărata miză pentru care, în 2012, în iarnă, când am pus pe site-ul Preşedinţiei proiectul noii legi a sănătăţii s-a creat busculada legată de Arafat", a afirmat fostul şef al statului.

Traian Băsescu a amintit că PMP a depus în Parlament o propunere legislativă cu privire la sistemul de sănătate.

"Medicii acum poate înţeleg odată pentru totdeauna că cea mai rea postură în care se pot afla este aceea de angajaţi ai statului. Oriunde în lumea civilizată, medicii au contract cu spitalul. El are comportamentul unui liber profesionist. Îşi vinde ştiinţa, capacitatea de a face oamenii sănătoşi, orele de muncă, tensiunea operaţiilor, orele de studiu şi le vinde la preţul corect, nu la preţul umilitor pe care-l stabileşte statul român", a spus Băsescu.

Fostul preşedinte a apreciat că o nouă lege a sănătăţii este mai mult decât necesară. "De aceea, o nouă lege a sănătăţii este mai mult decât necesară. Vreau să cred că de data aceasta până şi Colegiul Medicilor a înţeles, ca urmare a hotărârii ÎCCJ, că nu mai pot accepta să lase medicii umiliţi în spitale ca angajaţi ai statului. Medicii trebuie să fie angajaţii cu contracte ai spitalului, cu criterii de performanţă, cu preţ pentru prestaţia lui. Ţi-a făcut operaţie de amigdalită, costă atât. Atât îi plăteşte Casa de Sănătate şi nu e treaba cetăţeanului asigurat cât a plătit Casa medicului. Dar medicul nu mai poate fi ţinut cu 1.400 de lei pe lună şi, pe de altă parte, să-i spui 'nu ai să primeşti nicio atenţie de la pacientul care-i mulţumit'", a completat Băsescu.

El a subliniat că a venit timpul ca PMP să-şi facă cunoscut proiectul pe care l-a depus în acest sens la Parlament.

Traian Băsescu a participat duminică la Alba Iulia la Conferinţa Regională Centru a PMP, la care au fost prezenţi sute de delegaţi din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.  

Agerpres

×
Subiecte în articol: traian basescu