x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce scheleţi au în dulap parlamentarii din comisia SRI

Ce scheleţi au în dulap parlamentarii din comisia SRI

de Marius Gîrlașiu    |    19 Ian 2017   •   09:09
Ce scheleţi au în dulap parlamentarii din comisia SRI
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Cel puţin trei dintre cei nouă membri ai Comisiei pentru controlul activităţii SRI au vulnerabilităţi care pot fi exploatate în interesul serviciilor secrete. Asta chiar dacă, oficial, Parlamentul şi-a propus să exercite un control sever asupra SRI şi să rupă “tradiţia” potrivit căreia comisia parlamentară era cea controlată, din umbră, prin acoperiţi.

 

Baronul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, este omul ales de Liviu Dragnea să monitorizeze la sânge activitatea SRI în următorii patru ani. Doar că noul şef al comisiei este urmărit de câteva episoade controversate din trecutul apropiat. Ţuţuianu a fost cercetat de DNA pentru trafic de influenţă în legătură cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012, un dosar disjuns din cel al fostului senator PSD Ion Stan, după un denunţ făcut de omul de afaceri Nicuşor Sorin Dima. Fostul şef al CJ Dâmboviţa susţine însă că DNA a închis acest dosar încă din 2013, primind o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. "În urmă cu un an, DNA a dispus NUP, dosarul este soluţionat”, s-a apărat baronul PSD în anul 2014. De altfel, Ţuţuianu a recunoscut luni seara că telefonul său a fost interceptat de ofiţerii de informaţii în acest caz. “Cu ocazia asta, sigur că au fost interceptate telefoanele mai multor lideri politici de atunci. Legea securităţii naţionale spune că atunci când s-a încetat o urmărire şi nu au existat indicii, există obligaţia, de regulă a Parchetului, să-ţi comunice acest lucru, menţionând perioada, numărul de telefon, mijloacele care au fost folosite. Nu vreau să intru în detalii”, a precizat noul şef al comisiei SRI. Într-un alt dosar, Ţuţuianu este urmărit penal pentru abuz în serviciu în cazul demiterii fostului director medical al Spitalului de Urgenţă Târgovişte. Mai mult, Ţuţuianu s-a aflat şi în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru că s-ar fi aflat în conflict de interese. În decembrie 2014, pe vremea când era şef al CJ Dâmboviţa, şeful comisiei SRI a explicat că până în 2012 a avut o firmă de avocatură, însă odată cu alegerea în fruntea judeţului şi-ar fi cesionat părţile sociale partenerilor. Ţuţuianu susţinea în urmă cu trei ani că firma sa de avocatură nu a avut contracte cu Consiliul Judeţean, însă a recunoscut că “este foarte posibil” să fi avut contracte cu mai multe primării din judeţ.

 

Băbuş, finul condamnatului Nicuşor Constantinescu

Suspiciuni planează şi asupra unui alt social-democrat din comisia pentru controlul SRI. Este vorba de Radu Băbuş, finul fostului preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Aflat în spatele gratiilor, baronul de Constanţa i-a fost naş de cununie deputatului PSD. Fost director al Regiei Domeniului Public Constanța, Băbuş este urmărit penal pentru abuz în serviciu, alături de fostul primar Radu Mazăre, într-un dosar privind vânzarea la un preț subevaluat a unui teren din apropierea Cazinoului din stațiunea Mamaia. Noul membru al comisiei SRI este acuzat că ar fi stabilit cu intenţie o valoare mai mică a unui teren din apropierea Cazinoului din staţiunea Mamaia scos la vanzare de instituţie.

 

“Drujba lui Dumnezeu”, 16 ani în comisie

Un alt membru cu probleme al comisiei pentru controlul SRI este senatoul UDMR Verestoy Attila. Supranumit “drujba lui Dumnezeu”, Verestoy a fost implicat în numeroase controverse privind defrişarea pădurilor din Harghita şi Covasna, însă procuorii n-au reuşit niciodată să-l pună sub acuzare. Senatorul UDMR este în Parlament din 1990, fiind cel mai longeviv parlamentar (opt mandate) şi face parte din comisia SRI de 16 ani.

 

Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei pentru controlul SRI: Vă asigur că voi face tot ceea ce trebuie pentru ca acest control (al SRI - n.r.) să fie real, efectiv, în limitele prevăzute de actele normative în vigoare.

 

 

COMISIA PENTRU CONTROLUL SRI

 

Adrian Ţuţuianu (PSD) – preşedinte

Ioan Cupşa (ALDE) – vicepreşedinte

Verestoy Attila (UDMR) – secretar

Doina Federovici (PSD)

Horia Nasra (PSD)

Radu Babuş (PSD)

Cezar Preda (PNL)

Cristian Chirteş (PNL)

Manuel Costescu (USR)

 

Directorul SRI, Eduard Hellvig, va fi audiat pe 25 ianuarie în Comisia parlamentară pentru controlul SRI

Primul semn de întrebare asupra Comisiei pentru controlul activităţii SRI a apărut imediat după convocarea conducerii SRI la audierile din 25 ianuarie, în urma scandalului declanşat de înregistrările lui Sebastian Ghiţă. Principalul subiect al dezvăluirilor, generalul (r) SRI Florian Coldea, nu va fi audiat în faţa comisiei. La audierile de miercurea viitoare vor da raportul doar Eduard Hellvig, adjuncţii acestuia (George-Viorel Voinescu, Adrian Ciocîrlan şi Cristian Bizadea) şi şeful comisiei interne din SRI care a verificat afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă despre Florian Coldea.

×