x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Orban, despre alegerea lui Joe Biden: Relațiile dintre SUA și România vor cunoaște o nouă dezvoltare

Ce spune Orban, despre alegerea lui Joe Biden: Relațiile dintre SUA și România vor cunoaște o nouă dezvoltare

09 Noi 2020   •   12:17
Ce spune Orban, despre alegerea lui Joe Biden: Relațiile dintre SUA și România vor cunoaște o nouă dezvoltare

Premierul Ludovic Orban a transmis, luni, că este convins că relațiile dintre România și SUA vor cunoaște o nouă dezvoltare, la fel ca și relațiile dintre SUA și Uniunea Europeană, după alegerea lui Joe Biden în funcția de președinte.

„În urma comunicării rezultatelor, îmi exprim convingerea că relațiile dintre Statele Unite ale Americii și România vor cunoaște o nouă dezvoltare, că parteneriatul strategic dintre noi se va aprofunda în continuare și se va dezvolta pe noi dimensiuni. Îmi exprim convingerea, de asemenea, că relațiile dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană vor cunoaște o îmbunătățire și că România ca partener loial și solid în cadrul NATO își va desfășura în continuare activitatea în cadrul unui NATO care stă funcționeze din ce în ce mai bine”, a spus Orban.

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite

 

×
Subiecte în articol: ludovic orban