x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune un expert militar francez despre protestele din 10 august

Ce spune un expert militar francez despre protestele din 10 august

24 Aug 2018   •   07:36
Ce spune un expert militar francez despre protestele din 10 august

Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor au avut joi o întrevedere cu general maior (r) Bertrand Cavallier, fost cadru al Jandarmeriei Naţionale Franceze, întâlnire subsumată demersurilor de cunoaştere a diferitelor aspecte ale evenimentelor din 10 august

 

Potrivit unui comunicat transmis de comisie, în cadrul întâlnirii au avut loc discuţii privind modul de intervenţie al forţelor de ordine europene în situaţii de restabilire a ordinii publice, general maior (r) Bertrand Cavallier fiind expert în acest domeniul, recunoscut la nivel european şi, totodată, şi un bun cunoscător al sistemului de ordine publică din România, având în vedere implicarea sa, în calitate de expert european, în diferite programe PHARE derulate în beneficiul Jandarmeriei Române. 

În opinia expertului, Jandarmeria Română este o instituţie reformată la nivelul standardelor internaţionale, având aceleaşi principii tactice cu structurile similare din Europa, fapt relevat şi de interoperabilitatea evidentă în timpul misiunilor internaţionale comune. De asemenea, având în vedere contextul de securitate, a fost evidenţiată schimbarea prin care trec forţele de ordine europene şi orientarea acestora către fermitate în vederea asigurării şi restabilirii ordinii publice, respectarea integrităţii instituţiilor fiind o garanţie a continuităţii stabilităţii şi securităţii statale. 

"Sub un alt aspect, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt pe deplin respectate, cazurile de violenţă survenite de ambele părţi fiind abordate în mod individual, şi nu colectiv. Este de menţionat faptul că situaţiile izolate de aplicare disproporţionată a forţei de către cel învestit cu autoritatea statului reprezintă o problemă disciplinară internă ce are şi consecinţe penale. În acelaşi timp însă, protestatarii au obligaţii consemnate în legislaţie, iar, spre exemplu, în cazul legislaţiei franceze un cetăţean avertizat şi somat care nu respectă indicaţiile forţelor de ordine comite o infracţiune, care constituie o formă agravată în cazul ascunderii indentităţii sau manifestărilor violente împotriva celor care îşi exercită atribuţiile de apărare a ordinii publice", se mai arată în comunicatul citat. 

Evenimentele din 10 august reprezintă, potrivit expertului, "o ocazie de reflecţie pentru factorii decidenţi din România, de identificare a modalităţii de evoluţie a structurilor specializate, de la organizare, drepturile şi pregătirea personalului, până la pârghiile de control şi mijloacele folosite". 

"Discuţia a relevat că nicio intervenţie nu este perfectă, dar blamarea unei instituţii pentru acţiuni individuale izolate ce depăşesc cadrul legal poate genera un dezechilibru în sistemul naţional de securitate. România are şansa ca după această experienţă să îmbunătăţească capacitatea structurilor sale de a acţiona eficient şi pragmatic, fiind propusă elaborarea unei analize obiective şi pertinente a evenimentelor din 10 august, dar şi a provocărilor ce caracterizează actualul mediu de securitate şi pot afecta România", menţionează sursa citată. 

Discuţia a mai cuprins precizări generale privind restabilirea ordinii publice, de la necesitate până la principiile care guvernează acest tip de acţiuni, precum şi exemple şi modalităţi de intervenţie ale diferitelor forţe de ordine supuse unor reglementări interne specifice doctrinelor naţionale, potrivit comunicatului. AGERPRES

×