x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ceartă între Boc şi UDMR pe tema bugetului

Ceartă între Boc şi UDMR pe tema bugetului

06 Ian 2010   •   00:00
Ceartă între Boc şi UDMR pe tema bugetului
Sursa foto: Jurnalul foto/

După ce parlamentarii UDMR au votat în comisii în favoarea măririi punctului de pensie, anunţând în prealabil că se vor abţine de la votul asupra bugetului deoarece nu sunt de acord cu îngheţarea pensiilor, în şedinţa de Guvern a urmat o ceartă între premierul Emil Boc şi vicepremierul Marko Bela.



Surse guvernamentale au declarat pentru Jurnalul Naţional că în cadrul şedinţei de Guvern, premierul Boc, foarte supărat, i-a transmis lui Marko Bela că dacă astăzi, în şedinţa comisiilor de buget-finanţe, parlamentarii UDMR nu vor vota împotriva măririi punctului de pensie, Uniunea nu va mai primi nimic la negocierile pentru împrţirea funcţiilor din administraţie. "Solidaritatea în cadrul Coaliţiei înseamnă să susţii deciziile guvernului din care faci parte", ar fi spus Emil Boc, citat de sursele menţionate.

De altfel, Emil Boc a luat decizia să semneze cu ţârâita deciziile de numire pentru prefecţii şi subprefecţii din partea UDMR. Din cei cinci prefecţi şi zece subprefecţi pe care maghiarii i-au primit la negocieri au fost instalaţi ieri în funcţii doar trei prefecţi şi trei subprefecţi, premierul preferând probabil să se asigure mai întâi că parlamentarii lui Marko Bela vor vota Legea bugetului.

După votul din Comisia de muncă pentru majorarea punctului de pensie cu 100 de lei, Emil Boc a spus că proiectul de buget nu permite în acest moment o altă sursă de finanţare. "Proiectul de buget nu ne permite în acest moment să avem bani din altă parte. Orice sumă pusă într-o parte presupune luarea unor resurse financiare din altă parte. Deci, nici un amendament nu poate fi acceptat dacă nu are sursa de finanţare asigurată", a spus Emil Boc.

Premierul a subliniat că bugetul de stat nu are în acest moment "soluţii financiare miraculoase". "Toţi banii sunt în buget. Luăm dintr-o parte, punem în altă parte. O să văd ce soluţii financiare au găsit cei care le-au propus", a spus Boc.

×
Subiecte în articol: politic