x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Chermeza cu țigări și alcool de la Palatul Victoria a ajuns în presa internațională

Chermeza cu țigări și alcool de la Palatul Victoria a ajuns în presa internațională

de Ion Alexandru    |    01 Iun 2020   •   06:02
Chermeza cu țigări și alcool de la Palatul Victoria a ajuns în presa internațională

Agenția de presă Reuters titra, la sfârșitul săptămânii trecute, faptul că premierul Guvernului României, Ludovic Orban, a fost amendat de poliție cu 690 de dolari SUA pentru încălcarea propriilor restricții impuse de Executiv, în timpul pandemiei de coronavirus. Este vorba despre faptul că Orban, împreună cu mai mulți membri ai Cabinetului, au primit amenzi pentru că nu au purtat masca de protecție la locul de muncă și pentru că au fumat într-o instituție de stat. Scandalul, însă, este departe de a se fi încheiat, chiar dacă, benevol, miniștrii au achitat amenzile, întrucât la aceeași întâlnire s-a consumat alcool, fapt interzis de Legea 61/1991, pentru care, însă, Poliția nu a aplicat nicio sancțiune.

 

„Prim-ministrul român, Ludovic Orban, a plătit, sâmbătă, o amendă de 3.000 de lei (690 USD) pentru încălcarea propriilor restricții de coronavirus, prin faptul că nu a purtat mască și a fumat în interior”, scrie agenția de presă Reuters. Jurnaliștii relatează că o fotografie devenită virală pe rețelele de socializare îl arată pe Orban în biroul său, „așezat în jurul unei mese cu alți membri ai Cabinetului, fumând o țigară, în timp ce niciunul dintre ei nu purta măști. Măștile erau aruncate pe masă”.

După ce imaginea a devenit publică, Orban a recunoscut că a încălcat legea, că fotografia este reală și că evenimentul a avut loc în data de 25 mai, cu ocazia zilei sale de naștere, când a împlinit 57 de ani. El a cerut Poliției Capitalei să-l amendeze. Premierul a primit două amenzi, în valoare de 3.000 de lei, însă, conform unui comunicat al Poliției, un alt membru al Guvernului a fost sancționat, cu aceeași sumă, pentru nepurtarea măștii și pentru că a fumat în spațiu închis. Cel mai probabil este vorba despre ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Alte două persoane au fost sancționate cu amendă de 2.500 de lei fiecare pentru nepurtarea măștii, se arată în comunicat. Este vorba despre ministrul Economiei, Virgil Popescu, și de cel al Transporturilor, Lucian Bode. A cincea persoană prezentă, sancționată cu amendă de 1.000 de lei pentru purtarea măștii în mod necorespunzător, este vicepremierul Raluca Turcan.

 

Paharele cu băutură, ignorate de Poliție

În imaginea viralizată se vede, însă, că, la acel evemiment, s-au consumat băuturi alcoolice (bere și tărie). Pe birou, în dreptul ministrului Bode, se află mai multe pahare. În dreptul premierului se află un pahar cu băutură, iar ministrul Popescu ținea în mână un pahar cu alcool. Pe o măsuță din stânga ministrului Aurescu, de asemenea. Conform articolului 2, punctul 23 din Legea nr. 61/1991 republicată, „constituie contravenție consumul de băuturi alcoolice în instituții sau unități economice de stat sau private”. Amenda, prevăzută la articolul 3 al aceluiași act normativ, este de la 100 la 500 de lei. Juriștii spun că, potrivit Codului Muncii, această faptă reprezintă abatere disciplinară gravă, care poate fi sancționată inclusiv cu desfacerea contractului de muncă. Niciunul dintre miniștrii aflați în această situație nu a fost sancționat pentru consum de alcool.

 

Liderii partidelor politice, în silenzio stampa

De la apariția în spațiul public a acestei fotografii și până la închiderea ediției, cu excepția lui Victor Ponta și a lui Dacian Cioloș, niciun lider ai partidelor politice parlamentare, de la Putere sau din Opoziție, nu a comentat această situație. Ieri, la prânz, subiectul a fost atins, ușor, de Lucian Romașcanu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD. Acesta a precizat că “O poză extrem de celebră în spaţiul public în ultimele două zile ne arată ceea ce înseamnă de fapt Guvernul Orban: lipsă de respect faţă de lege, lipsă de respect faţă de oamenii pe care i-au obligat să stea în casă, pe care îi obligă să poarte măşti, pe care îi obligă să se distanţeze social. Toate aceste lucruri care sunt valabile şi obligatorii prin lege pentru populaţie sunt facultative pentru membrii Guvernului”.

 

Ludovic Orban și-a făcut “mea culpa” pentru că este fumător și că nu a purtat mască

×