x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, despre glumele după ce i-au căzut banii: Cel mai mult mi-a plăcut cea cu Kelemen și Ardealul

Ciolacu, despre glumele după ce i-au căzut banii: Cel mai mult mi-a plăcut cea cu Kelemen și Ardealul

21 Mar 2021   •   16:23
Ciolacu, despre glumele după ce i-au căzut banii: Cel mai mult mi-a plăcut cea cu Kelemen și Ardealul
Sursa foto: Hepta

Președintele PSD Marcel Ciolacu a explicat, duminică, de unde erau banii care i-au căzut din sacou și de ce nu are portofel. Despre glumele devenite virale după incident, Ciolacu a spus că cel mai mult i-a plăcut cea în care din buzunarul lui Kelemen Hunor ieșea Ardealul.

Ciolacu a fost întrebat, duminică, într-o conferință de presă, la Târgoviște, despre incidentul când i-au ieșit banii din buzunarul sacoului. Ciolacu a răspuns amuzat: „N-am sacoul și pe colegii mei i-am anunțat că nu împrumut bani”.

Întrebat dacă ține banii cash, Ciolacu a explicat faptul că tocmai scosese banii de pe card ca să restituie șefei de Cabinet o sumă pe cumpărături online.

„Iulia, șefa mea de cabinet, mi-a cumpărat niște produse online pentru întreținere stomatologică și a plătit cu cardul ei. În drum spre sediu, am oprit cu băieții și am scos banii să îi dau Iuliei înapoi”, a spus Marcel Ciolacu.

Ciolacu a spus că nu are portofel.

„Nu am portofel, am un toc unde țin și ochelarii, ca să știți de unde a apărut acel incident. Dar nu împrumut bani”, a mai spus președintele PSD.

Întrebat care dintre glumele apărute după incident i-a plăcut cel mai mult, Marcel Ciolacu a răspuns râzând: „Cea cu Kelemen Hunor, cu Ardealul”.

O sumă importantă de bani i-a căzut din buzunar președintelui PSD, Marcel Ciolacu, joi, în timp ce încerca, într-o conferință de presă, să răspundă unei întrebări referitoare la vânzarea terenurilor agricole din România către cetățenii străini.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a glumit, apoi, pe Facebook despre momentul în care i s-au văzut banii: „Uite, asta înseamnă transparență”, a glumit el.

Foarte multe glume legate de acest subiect au apărut apoi pe rețelele de socializare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu glume