x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: „Am ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană cu privire la Planul Fiscal”

Ciolacu: „Am ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană cu privire la Planul Fiscal”

de Redacția Jurnalul    |    16 Oct 2024   •   11:12
Ciolacu: „Am ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană cu privire la Planul Fiscal”

Premierul Marcel Ciolacu anunță, miercuri, că România a ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană cu privire la Planul Fiscal. „Este esențial că experții Comisiei au fost de acord că România are nevoie de o perioadă de 7 ani, în care să facă investiții masive în economie”, afirmă el.

„Am ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană cu privire la Planul Fiscal. Este esențial că experții Comisiei au fost de acord că România are nevoie de o perioadă de 7 ani, în care să facă investiții masive în economie! Doar astfel vom ajunge la media UE în privința dezvoltării, a veniturilor cetățenilor și a nivelului de trai în general”, spune Marcel Ciolacu.

Există, adaugă premierul, și „un acord asupra ideii că dacă deficitul este mai mic decât investițiile, atunci suntem pe o traiectorie sănătoasă”.

„Evident că, în paralel, statul trebuie să facă un efort de a reduce cheltuielile, astfel ca echilibrul economic să se consolideze în următorii ani. Prin urmare, investițiile vor crește în următorii ani. Și vom continua să investim masiv în economie și în infrastructură”, încheie Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: intelege Comisia Europeana plan fiscal