x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu, despre declarația lui Orban privind miniștrii critici la adresa premierului: Foarte bună

Cîțu, despre declarația lui Orban privind miniștrii critici la adresa premierului: Foarte bună

18 Apr 2021   •   17:35
Cîțu, despre declarația lui Orban privind miniștrii critici la adresa premierului: Foarte bună
Sursa foto: Gov.ro

Declarația președintelui PNL, Ludovic Orban, care a spus că miniștrii care își critică premierul trebuie să aibă bagajele făcute este „foarte bună”, potrivit primului ministru Florin Cîțu. El a declarat că miniștrii Cabinetului său nu vor fi taxați pentru opinii.

Florin Cîțu a declarat că în ciuda discuțiilor din ultimele zile, după demiterea lui Vlad Voiculescu, coaliția de guvernare merge mai departe.

„Coaliția poate merge mai departe. Coaliția este acolo să guverneze. Cred că trebuie cu toții să înțelegem că există o diferență între actul politic, ceea ce se întâmplă în Parlament, și actul de guvernare”, a spus Cîțu.

Despre un nou protocol semnat de cele trei formațiuni din coaliția de guvernare, prin care partenerii să fie consultați înainte ca premierul să demită sau să propună o revocare din funcție a unui ministru, Cîțu a spus că el își va exercita funcția de premier „așa cum spune Constituția României, de fiecare dată”.

Întrebat dacă este de acord cu declarația președintelui PNL, Ludovic Orban, potrivit căreia un ministru care își atacă premierul trebuie să își facă bagajele, Florin Cîțu a spus că „este o declarație foarte bună a domnului președinte”.

Cîțu a mai spus că îi asigură pe miniștrii Cabinetului său că opiniile lor personale rămân opiniile lor personale, iar el îi va evalua de fiecare dată „pentru ceea ce fac, și nu pentru ceea ce spun că fac”.

„Înainte de a ataca premierul, orice ministru trebuie să-și scrie demisia, trebuie să plece acasă așa cum a pățit Voiculescu. Nu este un moft, este obligația premierului, îi avertizez pe toți miniștrii. Orice ministru care face declarații împotriva premierului trebuie să aibă bagajele făcute”, a spus Ludovic Orban, sâmbătă, în timpul unei vizite în județul Maramureș.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: florin citu ludovic orban