„Când stăm de vorbă cu oamenii pe stradă ne spun:
El afirmă că aceste alegeri, europarlamentare împreună cu cele locale, au fost rezultatul unui demers de negociere.
„Noi am considerat că este absolut necesar să punem în valoare legătura dintre fondurile europene și dezvoltarea comunităților din fiecare județ. Susținerea argumentată a ceea ce înseamnă beneficiile de când suntem în UE, în aceatsă perioadă în care toată lumea încearcă să schimbe percepțiile și să le ducă în altă parte, nu către valorile euro-atlantice. În acești ani, România a reușit să aibă șansa ca din fondurile europene să reducă decalajul de celelalte țări din regiunea de est a Europei, a reușit ăs devină a doua cea mai puternică economie din estul Europei, să nu mai fie doar exportator de materie primă ci să fie exportator de produse de complexitate medie și înaltă”, încheie Ciucă.
Alegerile europarlamentare și locale vor avea loc pe 9 iunie.
(sursa: Mediafax)