Chiar la 15 septembrie, ziua in care potrivit protocolului Coalitiei, Adrian Nastase trebuia inlocuit de la sefia Camerei deputatilor, proiectul de modificare a Regulamentului acestui for s-a impotmolit.
Chiar la 15 septembrie, ziua in care, potrivit protocolului coalitiei, Adrian Nastase trebuia inlocuit de la sefia Camerei, proiectul de modificare a Regulamentului acestui for legislativ a fost trimis la Comisia Juridica. Cererea de trimitere a raportului a apartinut pesedistilor si a fost facuta de Valeriu Zgonea, pe motiv ca proiectul are nevoie si de avizul Comisiei Juridice, care sa valideze constitutionalitatea textelor. Desi reprezentantii Puterii au protestat invocand diferite aspecte de procedura, la interventia deputatului UDMR, Marton Arpad, care a sustinut ca "plenul este suveran", cererea a fost supusa plenului. Si, intr-o galagie de nedescris, s-a trecut la vot. "SA NUMARAM". Pentru ca la prima numaratoare a voturilor au iesit 94 de voturi "pentru", iar alesii au sarit nemultumiti, presedintele Camerei, Adrian Nastase, a dispus renumararea voturilor. "Sa numaram, domnule, sa numaram, putem sa stam si sa numaram pana la pranz", a spus ironic Nastase. Astfel, s-a mai votat o data. Si au iesit 107 "pentru" din partea PSD si PRM si 95 "impotriva" din partea coalitiei. Aplauzele si strigatele de bucurie ale Opozitiei au fost oprite insa de secretarul democrat Gheorghe Albu, care a venit la tribuna sustinand ca el a numarat numai 84 de voturi "pentru". Printre tipetele alesilor, Nastase a dispus iar numaratoarea voturilor contestate. "Este ora 9:00, sedinta a inceput de la ora 8:30, din acest moment nimeni nu mai intra in sala ca sa putem renumara voturile". Zis si facut. Intre timp, deputatul PD Daniel Buda s-a ridicat de la locul sau sa numere si el voturile Opozitiei, nu fara a le arunca acestora o serie de injuraturi si huiduieli. A fost insa repede pus la punct de chestorul pesedist Eugen Nicolicea si, dupa un schimb de replici cu acesta, Buda s-a asezat inapoi pe scaun. "De ce nu s-au trezit, domnule, la timp?", se intrebau reprezentantii Puterii, suparati ca o parte din colegii lor nu ajunsese inca. Degeaba alergau intarziatii pe scari la apelurile disperate ale alesilor Puterii din sala, ultima numaratoare a decis cu 99 de voturi "pentru" si 95 "impotriva" trimiterea raportului la Comisia Juridica. Conducerea Camerei nu a stabilit insa un termen pana la care comisia sa dea aviz proiectului de regulament. HUIDUIELI. La auzul votului final, spiritele s-au incins si mai tare. "Huo, jos comunistule!", s-a strigat din bancile Aliantei catre presedintele de sedinta. "Iti bati joc de noi, domnule Nastase!", a mai venit una. "Este rusinos sa folositi asemenea cuvinte, si noi am pierdut la vot de multe ori", a venit la tribuna deputatul PSD Valeriu Zgonea. "Sa fie renumarate si voturile impotriva", au cerut deputatii Aliantei. "Voturile impotriva nu au fost contestate, imi pare rau", a venit prompt raspunsul lui Nastase. Revoltati, in frunte cu liderii de grup, deputatii Aliantei au navalit la pupitrul lui Nastase, unde i-au strigat care mai de care ca votul a fost viciat. "Asta e, si-au luat-o in barba ca nu s-au sculat la timp", a conchis pesedistul Eugen Nicolicea. PSD a avut insa o strategie in acest sens. Potrivit lui Nastase, deputatii PSD au fost anuntati ieri noapte prin telefon sa fie prezenti in sala la ora 8:30 fix.
PEDEPSE
|
Votul din plen va avea insa repercusiuni asupra deputatilor PNL si PD, sanctiuni le urmand sa fie discutate separat de conducerile celor doua partide. "Vom discuta cu fiecare dintre colegi acest aspect", a anuntat liberalul Bogdan Olteanu. "Numaratoarea a fost insa viciata, noi am fost cu 20 mai mult decat ei", a adaugat Olteanu, care a tinut sa sublinieze ca acest lucru "dovedeste din ce in ce mai mult ca trebuie schimbat presedintele Camerei si Regulamentul". Conducerea PNL a discutat ieri in Biroul Permanent Central eventuale sanctiuni si luarea in considerare a absentei de ieri de catre Comisia de evaluare a parlamentarilor. Acestia ar putea sa nu mai prinda un loc pe liste in 2008, dupa cum a declarat premierul Tariceanu. Liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, a spus ca au existat mai multe motive pentru care au lipsit colegii sai de la sedinta plenului, una din cauze fiind "circulatia foarte dificila de la acea ora" din Capitala.
|
Citește pe Antena3.ro
"S-A DAT LA OASE"
| ||
|
ZI DE VINERI LUCRATOARE
|
Senatorii au reusit, cu chiu, cu vai, sa inceapa ieri discutiile pe articole asupra Regulamentului si au respins doua amendamente asupra primului articol.
Rezultatul a "incununat" o zi de munca a senatorilor pierduta in pauze de consultari, propuse obsesiv de liderul grupului PRM, Gheorghe Funar. "Parca suntem la un meci de box, cu reprize si la trei minute pauze de consultari", s-a plans liberalul Teodor Melescanu, exasperat de insistenta cu care Funar venea la microfon sa ceara inca o consultare a liderilor de grupuri pentru fiecare problema, oricat de mica. Restul timpului, senatorii si l-au umplut cu certuri in privinta programului de saptamana viitoare. Pentru ca saptamana asta s-a avansat in ritm de melc, Melescanu a propus ca saptamana viitoare sa se lucreze in plen in fiecare zi, inclusiv vineri si sambata. A cedat insa ziua de sambata pentru ca peremistii s-au plans ca au reuniuni de partid in judete si ca sunt impiedicati sa participe. Printr-un vot la care PSD si PRM au refuzat sa participe, Senatul a acceptat ca saptamana viitoare sa lucreze de luni pana vineri, de dimineata pana seara pe Regulament. O decizie asemanatoare a fost luata si pentru aceasta saptamana, insa dezbaterile generale pe marginea modificarilor propuse s-au lungit foarte mult, Opozitia fiind acuzata de putere ca trage de timp pentru amanarea discutiilor pe marginea Regulamentului. (Monica Iordache)
|