Guvernul se reuneste astazi, in sedinta speciala, pentru a adopta proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale si parlamentare in anul 2012 si proiectul privind promovarea judecatorilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie, a anuntat Biroul de presa al Executivului, potrivit Agerpres.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a tinut sa precizeze ca toate cele patru formatiuni politice ale coalitiei sunt de acord cu angajarea raspunderii Guvernului pe acest proiect.
El a opinat ca, cel mai probabil, alegerile comasate vor avea loc in luna noiembrie, pentru ca trebuie sa se tina cont de expirarea mandatului actualilor senatori si deputati, insa Guvernul va decide data prin hotarare.
In ceea ce priveste promovarea judecatorilor, presedintele UDMR a declarat ca in coalitie s-a ajuns vineri la un acord doar pentru promovarea judecatorilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie, nu si a procurorilor la Parchetul de pe langa ICCJ.
In octombrie, Senatul, in calitate de Camera decizionala, a respins, un proiect de lege initiat de Guvern, prin care se propunea modificarea modului de promovare in functia de judecator la ICCJ, astfel incat accesul la aceasta calitate sa fie permis numai celor cu o vechime in functia de judecator sau procuror de cel putin 15 ani.
Proiectul mai prevedea ca promovarea la ICCJ sa se faca dintre judecatorii si procurorii care au indeplinit efectiv, cel putin cinci ani, functia de judecator la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe langa ICCJ in ultimii zece ani ca judecator sau procuror, au obtinut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sanctionati disciplinar, s-au remarcat in activitatea profesionala.
In prezent, vechimea minima necesara pentru cei care doreau sa promoveze la ICCJ este de 12 ani. (V.M.)