x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Trei organizaţii PNL, DIZOLVATE. Preşedinţii de la Sectorul 1, Mehedinţi şi Dâmboviţa, demişi

Trei organizaţii PNL, DIZOLVATE. Preşedinţii de la Sectorul 1, Mehedinţi şi Dâmboviţa, demişi

19 Oct 2012   •   14:54
Trei organizaţii PNL, DIZOLVATE. Preşedinţii de la Sectorul 1, Mehedinţi şi Dâmboviţa, demişi
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Biroul Politic Central al PNL a aprobat, la solicitarea lui Crin Antonescu, introducerea pe ordinea de zi a Consiliul Naţional Executiv a propunerii de demitere a conducerii filialei PNL Sector 1, în frunte cu Vlad Moisescu. De asemenea, au fost demişi şi liderii filialelor PNL din Mehedinţi şi Dâmboviţa. Crin Antonescu a declarat că decizia demiterii preşedintelui PNL Sector 1 a fost luată cu 42 de voturi "pentru", 15 "împotrivă" şi un vot anulat, un vot identic fiind înregistrat pentru dizolvarea Biroului teritorial PNL Sector 1. Potrivit lui Antonescu, şi deciziile privitoare la conducerile PNL Dâmboviţa şi PNL Mehedinţi s-au luat "cu un vot categoric".

Potrivit şefului PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, Biroul Politic a decis, prin vot, să propună Consiliului Naţional Executiv dizolvarea conducerii filialei PNL Sector 1.

"Biroul Politic Central face propuneri către Consiliul Naţional Executiv. În acest moment, decizia care s-a luat de către BPC este să schimbe din funcţie preşedintele organizaţiei PNL Sector 1 şi să dizolve Biroul Politic de Sector. Prin vot secret s-a realizat acest lucru, şi tot prin vot s-a propus ca interimatul funcţiei de preşedinte să fie preluat de preşedintele Consiliului de Coordonare pe Bucureşti, în speţă eu, urmând ca, dacă se va vota şi în CNEx, această propunere de schimbare a preşedintelui şi de dizolvarea a Biroului Politic de sector, să se facă nominalizarea de preşedinte interimar, iar eu să vin în CNEx cu propunere de Birou Politic interimar", a declarat Nicolăescu.

El a explicat și care au fost motivele schimbării lui Vlad Moisescu, respectiv o conducere slabă a organizației, o nerespectare întrutotul a conducerii partidului și colegii care au luat cuvântul și-au spus punctul de vedere.

"A fost un vot de circa 25 voturi pentru și 6 împotrivă", a spus Nicolăescu, care a negat că schimbarea ar avea la bază un conflict cu liderul Crin Antonescu. "Dacă acest conflict conta se întâmpla demult schimbarea organizației sector 1, mai exact la vremea respectivă, nu cred că acessta este un motiv", a conchis Nicolăescu.

×