Conflictul deschis, declarat public, cu premierul Calin Popescu Tariceanu il face pe Ionut Popescu client al viitoarei remanieri guvernamentale. Cabinetul a aprobat, in ultima sa sedinta, in ciuda opozitiei ministrului Finantelor Publice, suplimentarea subventionarii achizitiei de tractoare de la Brasov. Actul normativ e in drum spre Monitorul Oficial, dar de la Guvern nu se spune daca, in afara Ministerului Agriculturii, beneficiarul realocarii de fonduri, mai exista vreun aviz favorabil si de la Ministerul Finantelor. Ionut Popescu este un apropiat al lui Theodor Stolojan.
Desi premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat adoptarea unei hotarari de guvern privind subventiile acordate taranilor pentru masini agricole, ministrul Finantelor, Ionut Popescu, se incapataneaza sa nu isi puna semnatura pe acest act normativ. Ministrul Finantelor, Ionut Popescu, a recunoscut ieri ca se afla in conflict cu premierul Calin Popescu Tariceanu. Un conflict de idei, a precizat el pentru Realitatea TV, dar tot conflict. Sursa neintelegerii este o hotarare de guvern prin care se suplimenteaza fondurile alocate subventiilor pentru masini agricole. Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat joi adoptarea acesteia de catre Guvern, dar, la cateva ore dupa sedinta Executivului, Ionut Popescu a sustinut ca nu va semna actul normativ. Mai mult, nimeni din minister nu va semna acest act, a dat el asigurari pentru acelasi post de televiziune. In ciuda diferentei de perspectiva, Popescu a sustinut ca nu isi va da demisia din Guvern, pentru ca "si intre membrii unei familii pot exista conflicte de idei". REFUZ. "Nu pot sa semnez o astfel de decizie privind subventionarea indirecta a Uzinei Tractorul, dupa ce pana acum am blamat asemenea initiative. Am facut acest anunt si in sedinta de joi a Executivului", a afirmat ministrul Finantelor. El a mai spus ca autoritatile locale din Brasov si reprezentantii uzinei ii solicita de mai multe saptamani sa se implice in ajutorarea fabricii, insa conducerea ministerului a refuzat acest lucru. In schimb, premierul Tariceanu a declarat, dupa o vizita la Tractorul Brasov, ca uzina va fi sprijinita. Faptul ca ministrul Finantelor refuza sa semneze un asemenea act normativ ar putea ridica probleme de legalitate, intrucat este vorba de bani publici, si orice transfer are nevoie de avizul gestionarului banilor publici, adica de avizul Ministerului Finantelor. Daca nu isi da demisia, conflictul cu Tariceanu l-ar putea face insa pe Ionut Popescu una din victimele viitoarei remanieri guvernamentale, planuita de premier. Daca pana acum pe Popescu l-ar fi vrut schimbat multi reprezentanti ai PNL, el a avut totusi sprijinul lui Tariceanu. In urma episodului de joi, situatia s-a schimbat. TABERE DIFERITE. Dupa demisia Monei Musca, premierul Calin Popescu Tariceanu se vede iar in mijlocul unui conflict cu unul dintre membrii Cabinetului. Diferenta de opinii este semnificativa, mai ales dupa "involburarea" produsa in PNL de posibila revenire a lui Theodor Stolojan. Ionut Popescu a fost consilierul pe probleme economice al acestuia, in perioada in care a fost presedintele partidului. Practic, a fost adus in partid de Theodor Stolojan si i-a fost unul dintre apropiati.
PROCEDURA COMPLICATA
|
Proiectul de hotarare de guvern a fost initiat de ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, si a ajuns pe masa Executivului doar cu semnatura acestuia. Conform hotararii, se suplimenteaza cu 10 milioane RON, adica 100 de miliarde de lei vechi, fondurile alocate pentru achizitionarea de tractoare noi prin Programul privind sprijinirea producatorilor agricoli. Procedura standard de aprobare a unui act normativ prevede parcurgerea unor pasi obligatorii. Orice document propus pentru legiferare se face pe baza unei note de fundamentare intocmita de institutia publica implicata, care are calitatea de initiator. Nota trece inainte, in vederea avizarii, pe la ministerele interesate. In general, sunt vizate cel al Justitiei (pentru certificarea legalitatii) si cel al Finantelor Publice (pentru verificarea justetii si oportunitatii cheltuirii banilor publici). In functie de complexitatea propunerii legislative, se adauga, dupa caz, si alte avize din partea unor ministere sau organe ale administratiei publice centrale. (Eliza Popa)
|
Citește pe Antena3.ro
MISTER
| ||
|
LEGALITATE
|
Legea de organizare si functionare a Guvernului prevede ca actele normative se adopta prin consens de ministri. Daca acest consens nu exista, decizia apartine prim-ministrului. Actele normative trebuie sa poarte semnatura prim-ministrului si a ministrilor, care sunt obligati sa le puna in aplicare. In privinta consensului, e clar: nu a existat, dupa cum a confirmat chiar purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu. "Ministrul de Finante a spus in cadrul sedintei ca nu este de acord cu aceasta hotarare, dar, potrivit legii, Guvernul ia deciziile prin consens, iar atunci cand acest consens nu exista, decide primul-ministru", a explicat ea. In schimb, in privinta semnaturilor, exista o problema: conform regulamentului SGG, un act normativ trebuie contrasemnat de toate ministerele implicate in aplicarea lui, altfel nu are nici o valabilitate. Iar pe acest act trebuie sa apara si semnaturile ministrilor de Finante si Justitie.
|