x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consilierul lui Carmen Dan a demisionat de la Ministerul de interne

Consilierul lui Carmen Dan a demisionat de la Ministerul de interne

17 Ian 2018   •   06:55
Consilierul lui Carmen Dan a demisionat de la Ministerul de interne

Valentin Rîciu a anunţat marţi seară că demisionează din funcţia pe care o deţine la cabinetul ministrului de Interne Carmen Dan, deşi nu a fost informat despre vreo acuzaţie penală.

 

"Astăzi am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne. Nu pentru că situaţia mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzaţie penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul şi decizia aceasta este. Nu am pretenţia de a fi exemplu pentru cineva, dar aşa văd eu ca poliţist responsabilitatea", a scris el pe Facebook.

Valentin Rîciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, a catalogat marţi ca fiind "o mizerie" informaţia apărută în presă că ar avea un dosar penal pentru înşelăciune şi a anunţat că va prezenta sâmbătă un raport conducerii Ministerului de Interne.

"În ultima săptămână, au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirmă că aş avea un dosar penal de înşelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte. Am văzut ştirea şi am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situaţia o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi", se arată într-un comunicat al MAI, care transmite punctul de vedere al consilierului Valentin Rîciu.

Precizările vin după ce în presă a apărut sâmbătă informaţia că Valentin Rîciu, consilierul ministrului Carmen Dan, ar fi implicat în trei dosare penale, două pe înşelăciune şi unul pe abuz în serviciu. Recent, Valentin Rîciu a negat că ar fi avut o relaţie de prietenie cu Eugen Stan, poliţistul de la Brigada Rutieră acuzat de pedofilie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: consilier Carmen Dan minister interne