x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consiliul JAI din 19-20 septembrie, privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, a fost anulat

Consiliul JAI din 19-20 septembrie, privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, a fost anulat

11 Sep 2012   •   09:13
Consiliul JAI din 19-20 septembrie, privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, a fost anulat

Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia sa ia o decizie privind aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen a fost anulat. Potrivit unor surse oficiale citate de mediafax.ro, in conditiile mentinerii opozitiei Olandei, precum si a nuantarii pozitiilor Germaniei si Belgiei, care considera necesara asteptarea raportului suplimentar privind MCV de la finalul acestui an, s-a decis de catre presedintia cipriota a Uniunii Europene anularea acestei reuniuni.

Urmatoarea reuniune a Consiliului JAI este prevazuta pentru 25-26 octombrie.

Presedintele Traian Basescu a declarat, in 4 septembrie, la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane, ca aliatii si prietenii Romaniei nu au motive sa respinga aderarea tarii noastre la Schengen.

"Aliatii si prietenii nostri nu au motive sa ne respinga intrarea in Schengen. Proba este ca institutiile statului de drept au functionat chiar daca politicienii si-au asumat actiuni ilegale. Este un punct de vedere pe care va rog pe toti ambasadorii sa il sustineti", a spus Basescu, care a precizat ca "greselile oamenilor politici nu pot sa duca la anularea drepturilor pe care romanii le aveau".


×