x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consultări legile justiţiei - Dragnea: Nu suntem de acord cu reluarea procesului legislativ; există Ordonanţa 92 în Parlament

Consultări legile justiţiei - Dragnea: Nu suntem de acord cu reluarea procesului legislativ; există Ordonanţa 92 în Parlament

24 Oct 2018   •   16:08
Consultări legile justiţiei - Dragnea: Nu suntem de acord cu reluarea procesului legislativ; există Ordonanţa 92 în Parlament

PSD nu este de acord cu reluarea procesului legislativ în privinţa legilor justiţiei, pentru că există Ordonanţa 92 în Parlament, a anunţat liderul partidului, Liviu Dragnea, la finalul consultărilor avute de delegaţia PSD cu preşedintele Klaus Iohannis.

"Există Ordonanţa 92 în Parlament, care a intrat deja în procedura parlamentară, ordonanţă care cuprinde o mare parte dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, ordonanţă care a fost propusă Guvernului de către ministrul Toader în urma întâlnirilor pe care le-a avut la Strasbourg cu specialiştii Comisiei de la Veneţia. Noi nu am respins niciodată o discuţie despre sistemul de justiţie din România. Dimpotrivă, a fost un obiectiv asumat, pentru că am hotărât deja din 2016 să nu facem greşeala să ne facem că nu vedem ce se întâmplă în România, să ne facem că nu vedem abuzurile la care (...), din păcate, încă mai sunt supuşi cetăţenii români de către o parte a sistemului de justiţie din România", a declarat Dragnea. AGERPRES

×