x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Corlăţean: Mai multe ambasade au cerut prelungirea procesului de votare, dar BEC a refuzat

Corlăţean: Mai multe ambasade au cerut prelungirea procesului de votare, dar BEC a refuzat

03 Noi 2014   •   08:34
Corlăţean: Mai multe ambasade au cerut prelungirea procesului de votare, dar BEC a refuzat
Sursa foto: DUMITRU DORU/EPA

Șeful diplomației a explicat că aglomerația în secțiile din străinătate s-a produs după ce Biroul Electoral Central a hotărât ca declarația pe propria răspundere să poată fi completată doar în secție, iar când s-a renunțat la această decizie, procesul de vot s-a accelerat.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a declarat duminică seară că mai multe ambasade, inclusiv cea de la Londra, au cerut prelungirea programului de votare, însă Biroul Electoral Central a decis să nu se permită acest lucru, transmite Agerpres.

"Au fost câteva solicitări de la unele ambasade, inclusiv cea de la Londra, de prelungire a programului de votare. BEC, în baza legii, a decis că nu se va prelungi și noi am luat act de această decizie. E decizia BEC-ului și nu o critic", a spus Corlățean, la Antena 3.

Șeful diplomației a explicat că aglomerația în secțiile din străinătate s-a produs după ce Biroul Electoral Central a hotărât ca declarația pe propria răspundere să poată fi completată doar în secție, iar când s-a renunțat la această decizie, procesul de vot s-a accelerat.

"BEC-ul a constatat că sunt probleme de afluență și a luat această decizie de a se completa această declarație mai la liber, așa, în afara ambasadei chiar cu riscuri, atunci s-a produs o accelerare a procedurii de vot. BEC-ul a procedat pe fond corect pentru că a dorit să evite orice formă chiar de fraudare, așa cum a fost în 2009. Dar s-a accelerat procedura și aceasta s-a văzut și în Spania, acolo unde s-a încheiat procesul de vot (...) în toate cele 38 de secții de votare — tot atâtea cât s-au organizat și în 2009 — corect, chiar dacă a fost afluență, au votat toți. Singura excepție, din ce mi-a comunicat Ambasada, la Valencia, unde doar 50 de cetățeni, cu părere de rău o spun, nu au putut să voteze, dar în rest au votat toți", a explicat Corlățean.

Ministrul a mai spus că o situație similară cu cele de la Paris și Londra a fost și la Munchen.

×
Subiecte în articol: alegeri parlamentare 2014 diaspora