x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristian Bușoi: Suntem total deschişi unei colaborări cu domnul Cioloş

Cristian Bușoi: Suntem total deschişi unei colaborări cu domnul Cioloş

24 Mar 2017   •   15:10
Cristian Bușoi: Suntem total deschişi unei colaborări cu domnul Cioloş

Secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, a declarat vineri că liberalii sunt deschişi unei colaborări cu fostul premier Dacian Cioloş. 

"În orice moment şi tot timpul suntem, cel puţin din punctul meu de vedere, sper să împărtăşesc opinia colegilor mei şi a doamnei preşedinte, suntem total deschişi unei colaborări, unui dialog şi chiar prezenţei domnului Cioloş în interiorul PNL. Din punctul nostru de vedere există toată deschiderea, trebuie doar să se găsească un moment potrivit şi să fie un proiect pe care şi domnul Cioloş să-l vadă ca şi pe un proiect al domniei sale, acela de a se alătura unui partid politic - PNL", a afirmat Buşoi, într-o conferinţă de presă. 

El a subliniat că orice moment este potrivit pentru ca Dacian Cioloş să se alăture PNL, scrie Agerpres

"Orice moment e potrivit dacă domnul Cioloş consideră că acel moment a venit. Chiar dacă nu se alătură PNL, colaborarea şi dialogul cu domnia să rămână constante", a arătat liberalul.

×
Subiecte în articol: cristian busoi pnl cioloş